Start în trilogia pentru titlu. Derby-ul FCSB - CFR se joacă sâmbătă

Ultima actualizare:

    În tur, CFR Cluj şi FCSB au remizat, 1-1
În tur, CFR Cluj şi FCSB au remizat, 1-1

FCSB şi CFR se întâlnesc sâmbătă în primul din cele trei meciuri directe care vor stabili campioana.

Vom avea o primăvară fierbinte în Liga I, cu trei derby-uri de foc între marile candidate la titlu, FCSB-ul lui Dică şi CFR-ul lui Dan Petrescu. Seria e deschisă mâine de returul din sezonul regular şi va continua cu “dubla” din play-off.

Mai sunt 13 etape până la finalul stagiunii, dar e greu de crezut că în lupta la vârf se vor infiltra alte echipe decât FCSB şi CFR Cluj. Miza rivalităţii dintre roş-albaştrii şi vişinii e una colosală, ţinând cont de faptul că doar campioana va primi în vară dreptul de a se înscrie în preliminariile Ligii Campionilor, competiţie în care banii se învârt cu lopata.

Sâmbătă seară, pe Arena Naţională, nu se va decide nimic, însă câştigătoarea va face un pas în faţă. Pe de-o parte, clujenii se pot distanţa la cinci lungimi, cu două etape înainte de “înjumătăţirea” punctelor. De cealaltă parte, FCSB-ul poate trece în frunte în cazul unei victorii. Apoi, echipa care va termina prima sezonul regular va beneficia de încă un avantaj considerabil. Mai exact, vorbim despre ţintarul derby-urilor FCSB – CFR din play-off. Astfel, ocupanta primului loc va juca acasă “finala”, programată în penultima etapă, undeva la începutul lunii mai, un atu care se poate dovedi decisiv.

Nicolae Dică şi Dan Petrescu nu vor putea alinia cele mai bune garnituri. FCSB-ul e lovită în plin de suspendările celor doi atacanţi de careu, Alibec şi Gnohere, în timp ce clujenii nu-l au la dispoziţie, din acelaşi motiv, pe Omrani. De asemena, Petrescu s-a plans aztăzi că i-au lipsit vreo trei jucători de la antrenament, fără să dea nume.

3 meciuri pentru un campionat

Meci  Dată (Fază a competiţiei)

FCSB – CFR        10 februarie (sezonul regular)

Locul 2 – Locul 1 31 martie (play-off)

Locul 1 – Locul 2 5 mai (play-off)

Echipe probabile

FCSB

Vlad - Benzar, Găman, Planici, Momcilovici - Pintilii, Nedelcu – Man, Budescu, Teixeira – Fl. Tănase

CFR

Arlauskis - Manea, Vinicius, Mureşan, Camora - Djokovic, Hoban, Culio - Ioniţă, Ţucudean, Deac

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net