Soţii Mara o ţin numai în scandaluri de când s-au împăcat

2-3-bd-foto-1-25col-17cmsdfgdf.jpg

Bogdan Mara vine grăbit la sala din Herăstrău unde micuții fac sport
Foto: Mihai Ionescu

Viaţa familiei Mara ar putea rivaliza oricând cu poveştile din serialul american ”Tânăr şi neliniştit”. Bogdan şi Dana trăiesc o adevărată telenovelă, începută anul trecut, după ce fostul fotbalist s-a cuplat cu o femeie măritată şi s-a mutat cu ea. La o lună de la divorţul de Dana, el a revenit acasă. Situaţia nu e deloc roz şi, deşi locuiesc din nou împreună, o ţin din scandal în scandal.

După ce la sfârşitul lunii octombrie Mara a fost văzut din nou în compania amantei, zilele trecute el a fost surprins de fotoreporterii Click! în preajma Danei, însă situaţia nu a fost deloc una plăcută. Concret, cei doi au venit separat la o oră de sport a fiului. Iniţial, la arena din zona Herăstrău a ajuns Dana cu fiul ei, apoi, la ceva timp şi-a făcut apariţia şi Bogdan. Cum a intrat în sală, Dana a ieşit val-vârtej, nu şi-au vorbit, au schimbat câteva priviri tăioase şi asta a fost tot. Pentru restul antrenamentului femeia a preferat să stea mai mult afară, a fumat ţigară după ţigară, în timp ce Mara asista la cum se mişca Christian Bogdan.

2-3-bd-foto-2-25col-17cmasdfgaf.jpg

La nici două minute, fosta sa soție, Dana, iese nervoasă și își aprinde o țigară
Foto: Mihai Ionescu

După o oră, Dana l-a luat pe cel mic şi a plecat spre maşina ei, iar Bogdan a rămas în urmă, întâlnindu-se cu fostul său coechipier Marius Bilaşco. La fel, Bogdan şi Dana nici nu s-au salutat la plecare, dovedind cât se poate de clar că relaţia lor nu se îndreaptă spre împăcare.

2-3-bd-foto-3-25col-17cmsdfgdf.jpg

Dana Mara pleacă cu fetița, lăsându-l pe Bogdan în incinta sălii
Foto: Mihai Ionescu

Click! v-a prezentat pe larg situaţia din familia fostului fotbalist Bogdan Mara (38 de ani). Căsătorit cu Dana (45 de ani), tatăl gemenilor Charlenne Marie şi Christian Bogdan, în vârstă de 5 ani, s-a îndrăgostit lulea de Aura (35 de ani), femeie măritată cu un potent om de afaceri şi şi-a lăsat familia, mutându-se cu amanta. Lucrurile au mers bine pentru fostul fotbalist în amorul extraconjugal, astfel că în vară a decis să divorţeze de Dana, cea care i-a fost alături aproape 13 ani. El a devenit bărbat liber şi a aşteptat ca şi amanta să facă pasul cel mare şi să renunţe la mariaj. Acest lucru nu s-a întâmplat nici în zilele noastre, iar la nici o lună de la momentul la care fostul fotbalist a renunţat oficial la nevastă, el a decis să se despartă şi de Aura. Următoarea mişcare a lui Mara a fost să revină acasă, la copii şi la fosta soţie. 

“Da, e adevărat. Ne-am împăcat. Locuim împreună, dar mai sunt unele lucruri de pus la punct. Nu e chiar totul gata”, ne-a declarat în septembrie actualul impresar. Din câte se pare, ei au făcut acest pas de dragul celor mici, pentru că este evident că Bogdan şi Dana nu se mai înţeleg deloc.

Prins cu iubita când pleca în vacanţă

Click! a dezvăluit cu lux de amănunte cum Bogdan Mara trăia o viaţă dublă. Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca el, un fost fotbalist care n-a fost implicat niciodată în scandaluri, să  fie protagonistul unui asemenea scenariu. Mara se mutase de ceva vreme de acasă, locuia cu amanta într-un apartament închiriat şi şi-a dorit, o perioadă, să păstreze aparenţele. Aşa se face că a petrecut Crăciunul cu soţia şi micuţii la munte, apoi, de Revelion, şi-a dus amanta în vacanţă, în Italia.

Fostul fotbalist şi Dana au gemeni

2-bd-toti-4-familieasdfgasdfg.jpg

Bogdan și Dana au petrecut la Braşov ultimul Crăciun

Daniela s-a cuplat cu Bogdan acum aproape 13 ani, după ce a pus punct relaţiei pe care a avut-o cu interpretul Pepe. Soţii Mara s-au căsătorit în 2011, atunci când femeia a şi născut gemeni, pe Charlenne Marie şi Christian Bogdan.

Bogdan Mara şi-a încheiat cariera de fotbalist la 32 de ani, având în palmares trei titluri de campion al României - cu Dinamo, Unirea Urziceni şi CFR Cluj, două Cupe - cu Dinamo şi CFR Cluj, dar şi o Supercupă - cu ardelenii din Gruia. A activat o perioadă ca impresar, apoi a devenit preşedinte de club, la ASA Târgu Mureş, unde încasa 5.000 de euro lunar. N-a rezistat mult şi a părăsit echipa, iar acum este analist tv la Digisport, dar şi impresar.

Loading...