REPORTAJ Sportul Studenţesc renaşte în balon

balon.jpg

Sportul Studenţesc, varianta 2014, se pregăteşte în Prelungirea Ghencea, pe un teren sintetic, apărat de un balon
Foto: Sever Gheorghe

Click desktop articole 300x250 p1

Citeste tot despre: 

Click desktop articole 300x250 p2

Economia de piaţă ucide fotbalul, un fenomen obişnuit să trăiască dintr-o singură sursă: pomana patronilor. Sportul Studenţesc e una dintre echipele istorice care după ce l-a dat pe Hagi a plătit preţul falimentului. Fostul internaţional Ionuţ Mazilu refuză să se predea şi vrea să facă o nouă „Gaşcă nebună”.

Iniţial am vrut să mergem pentru reportaj „acasă”, în Regie, şi nu mică ne-a fost mirarea când fostul golgheter al Sportului şi Rapidului ne-a chemat în altă parte. „Nu. Veniţi la un balon în Prelungirea Ghencea, undeva lângă câmp. Acolo o să ne găsiţi”, ne-a transmis antrenorul Ionuţ Mazilu.

După un slalom pe nişte străzi desfundate, am ajuns la locul cu pricina, dar prima dată am crezut că am greşit. Pe un teren sintetic, acoperit de un balon în care era un frig năprasnic, două echipe îmbăcate cu ce avea fiecare pe acasă jucau o miuţă, iar o a treia stătea pe margine pentru a intra la fiecare două goluri sau 10 minute.

Am vrut să plecăm, dar într-una dintre porţi l-am văzut pe Mazilu şi ne-am dat seama că suntem bine şi că echipamentul oficial e doar pentru jocurile oficiale. „Am fost obligaţi s-o luăm de jos în acest an, dar avem interzis în Regie pentru că baza e în litigiu. Ne antrebăm pe unde putem şi jucăm pe terenul sintetic Ion Ţiriac, din Pantelimon. M-am băgat bucuros când domnul Şiman mi-a făcut această propunere. Singura mea condiţie a fost să antrenez doar tineri, ca să putem creea ceva pentru viitor. I-am spus că nu vreau să mă trezesc la antrenamente sau la meciuri cu tot felul de oameni la 50 de ani, care vor să facă mişcare. Jucăm în Liga a IV-a, pe zona Bucureşti şi suntem pe locul doi. Domnul Şiman vrea să promovăm, dar cred că mai întâi trebuie să formăm un lot de jucători buni. Antrenez studenţi şi băieţi care muncesc, dar am câţiva care pot ajunge mari”, spune Mazilu. 

El deplânge soarta în care a ajuns clubul, dar spune că speră să readucă Sportul în prima ligă. „E păcat. Totul parcă se duce de râpă în România. Mă uit la noi, la Rapid, unde am jucat şi nu-mi vine să cred. Sportul n-a murit însă şi vă garantez că vom reveni în prim-plan. E clar că trebuie să ne reinventăm şi avem nevoie de ceva timp”, a declarat acesta.

Speră să mai joace un an în Ucraina

Ionuţ Mazilu nu doreşte încă o rupere totală de cariera de fotbalist şi se agaţă de trecut, cel puţin vestimentar. Face antrenamente într-un echipament al lui Arsenal Kiev, fosta lui echipă care nu l-a plătit însă 11 luni.

Deşi are probleme grave la cartilajele unui genunchi, acesta speră să mai prindă însă un sezon ca jucător, nu ca antrenor. „Am avut ceva probleme la spate, dar problema cea mare e la genunchi. Trebuie să mai aştept patru luni ca să văd dacă mai pot juca sau dacă se mai merită. Aş mai vrea să prind măcar un an în Ucraina”, a declarat acesta.

Pepinieră pentru fotbalul românesc

Tricoul Sportului Studenţesc a fost îmbrăcat de-a lungul timpului de nume mari ale fotbalului românesc. Hagi şi Mircea Sandu sunt cele mai importante, dar şi cele ale lui Vaişcovici, Florentin Dumitru, Şumudică, Răzvan Lucescu, Costin Lazăr, Gigel Bucur, Galamaz, Iorgulescu, Petre Marin, Mazilu sau Octavian Chihaia sună greu în Regie. Ca antrenori, cele mai sonore nume care au stat pe banca „Studenţilor” sunt Dan Petrescu, Ioan Andone, Gigi Mulţescu sau Gabi Balint.

Sportul Studenţesc

Club fondat în 1916

Culori: alb-negru

Foste denumiri: Sporting Club Universitar (1916–1919), Sportul Studenţesc (1919–1946, 1969–prezent), Sparta (1946–1948), Clubul Sportiv Universitar (1948–1954), Ştiinţa (1954–1966), Politehnica (1966–1969).

Palmares: Vicecampioana României (1986), Triplă finalistă în Cupa României (1939, 1943, 1979), Cupa Balcanilor (1980), de şase ori participantă în Cupa UEFA (1976-1977, 1983-1984, 1984-1985, 1985-1986, 1986-1987, 1987-1988).

 

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5