Regele simulărilor, Neymar: «Nu m-am dus la Mondial să fiu faultat»

Ultima actualizare:

    Foto: Guliver / Getty Images
Foto: Guliver / Getty Images

Brazilianul Neymar, ajuns bătaia de joc a Internetului după simulările grosolane pe care le-a „interpretat” la turneul final al Cupei Mondiale, a vorbit pentru prima dată despre competiţia din Rusia. El spune că a fost deranjat de toate comentariile răutăcioase.

„Nu m-am dus la Mondial ca să fiu faultat. M-am dus să mă lupt cu adversarii mei. Cred că toate criticile la adresa mea au fost exagerate, dar sunt obişnuit, sunt băiat mare, ştiu că gestionez astfel de lucruri. Nu pot fi şi arbitru şi jucător, dacă aş putea, ar fi mai simplu", a spus Neymar, considerat regele neîncoronat al simulărilor în fotbalul mondial.

Brazilianul, în stilul caracteristic al telenovelelor, a declarat că după ce naţionala Braziliei a fost eliminată în sferturi de la turneul final al Cupei Mondiale, nu a mai dorit să audă de fotbal. „Nu voiam să mai văd mingea, nu voiam să mai văd meciuri. Am avut momente de doliu şi tristeţe. Dar tristeţea nu poate dura mereu, am un copil, am familie, prieteni, ei nu voiau să mă vadă trist”, a mai spus jucătorul, care şi-a recăpătat destul de repede buna-dispoziţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net