Real Madrid a fost umilită de Șahtior, însă Zinedine Zidane n-are de gând să demisioneze

Ultima actualizare:

    Zinedine ZidaneFoto: EPA-EFE
Zinedine ZidaneFoto: EPA-EFE

Socotită a fi una dintre favoritele la câștigarea Ligii Campionilor, Real Madrid a suferit o nouă înfrângere în fața lui Șahtior Donețk. Întrecută pe teren propriu (2-3), campioana Spaniei a pierdut (0-2) și la Kiev. Cu toate că echipa lui are o serie de rezultate neconcludentă și în campionat, antrenorul Zinedine Zidane a declarat că nu are de gând să demisioneze.

Francezul a declarat după partida din Ucraina: "Nu voi demisiona. Nu ar fi de folos. Am fost foarte buni în prima repriză, dar ne-au lipsit golurile. Presăm bine, jucam bine... Mingea nu a vrut să intre. Am avut şanse. Am avut bară... Și apoi s-a complicat. Sunt puternic şi am de gând să dau totul. Cred că meritam să câştigăm. Nu putem lăsa capul jos. Când ai o serie proastă, trebuie să continui. Este o serie proastă în ceea ce priveşte rezultatele, dar trebuie să continuăm. Astăzi, a fost o finală. Ne-am pregătit bine, dar mingea nu a intrat. Avem un joc de câştigat şi trebuie să mergem mai departe", a spus Zidane, potrivit marca.com.Cum Real Madrid a pierdut 4 din ultimele 10 meciuri disputate, Zidane este ținta unor critici. "Nu cred că există o problemă, o mulţime de lucruri se adună (n.r. - în acelaşi timp). Ne-am creat şanse. Nu are legătură cu jocul nostru. Ne străduim să înscriem goluri. Un gol marcat de noi întâi ne-ar fi făcut jocul mai uşor", a precizat Zidane.Eșecul de la Kiev a complicat serios misiunea lui Real Madrid în Liga Campionilor. Aceasta trebuie să învingă formaţia Borussia Monchengladbach în ultima etapă a fazei grupelor, pentru a se califica în optimile de finală ale Ligii Campionilor. "Sunt optimist. Este un moment dificil, dar trebuie să avem caracter şi mândrie. Rezultatul de astăzi(n.r. - marți) este o ruşine pentru că nu l-am meritat. Trebuie să câştigăm următorul joc. Vom crede şi vom lupta. Sunt sigur de asta", a adăugat Zidane.Real Madrid a pierdut (0-2) la Kiev, cu Șahtior Donețk, în a 5-a etapă a Grupei B a Ligii Campionilor. Ucrainenii au marcat prin Dentinho (min. 57) și Solomon (min. 82). Partida a fost arbitrată de o brigadă din Româna, condusă de Ovidiu Haţegan, care a devenit primul arbitru de centru din istoria competiției care conduce cinci meciuri în tot atâtea etape la rând din faza grupelor. În celălalt meci al grupei, Borussia Moenchengladbach a pierudt (2-3), pe teren propriu, cu Inter Milano. Clasamentul grupei arată astfel: 1. Borussia Moenchengladbach 8 puncte, Şahtior 7p, Real Madrid 7p, Inter Milano 5p. În ultima etapă, în 9 decembrie, la  ora 22.00, sunt programate partidele Inter - Şahtior şi Borussia - Real.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net