Proaspeţii campioni europeni au dat în mintea copiilor!

Citeste tot despre: 

La încheierea meciului cu Italia (4-0), jucătorii spanioli au demonstrat faptul că, pentru ei, finala Euro 2012 n-a fost decât o simplă „joacă de copii”.

A devenit o tradiţie ca fotbaliştii să savureze marile victorii alături de familie, în general, şi de copii, în special.

Ceea ce s-a întâmplat însă la Kiev a lăsat imaginea unei grădiniţe în care lucrurile au scăpat de sub control.

Ramos şi fetiţa lui s-au fotografiat cu trofeul

CLIIMA20120702_0115_1.jpg

Ramos şi fetiţa lui s-au fotografiat cu trofeul

Astfel, urmaşii campionilor europeni şi mondiali au invadat duminică seară terenul stadionului, transformat ad-hoc într-un parc de joacă.

Pentru câteva minute bune, eroii fotbalului spaniol n-au mai fost Iniesta, Torres, Casillas sau Xavi, ci prichindeii internaţionalilor iberici, îmbrăcaţi şi ei în culorile naţionalei, roşu şi albastru.

Fetiţa lui Xabi Alonso n-a putut să ridice singură cupa

CLIIMA20120702_0116_1.jpg

Fetiţa lui Xabi Alonso n-a putut să ridice singură cupa

Probabil fără să ştie prea bine motivul pentru care au fost chemaţi pe teren, micuţii şi-au intrat rapid în rolurile de vedete, fără nici un strop de emoţie în faţa a 60.000 de spectatori.

Bineînţeles, cele mai apreciate „jucării" au fost tonele de confetti aruncate pe gazon cu ocazia acordării trofeului.

Cel care s-a pliat cel mai bine pe bucuria copiilor a fost Fernando Torres, nu degeaba poreclit „El Nino" (Copilul).

Imediat după finalul jocului, Torres a cerut familiei să-i dea fetiţa din tribună

CLIIMA20120702_0117_1.jpg

Imediat după finalul jocului, Torres a cerut familiei să-i dea fetiţa din tribună

Atacantul spaniol s-a hârjonit în special cu Nora (3 ani) şi Leo (2 ani), cei doi copii ai săi, dar a fost ca un magnet şi pentru fiica lui Arbeloa, Alba, sau fiul de doi ani al lui Cazorla.

Într-o altă zonă a terenului, portarul de rezervă Pepe Reina făcea şi el senzaţie cu cei trei micuţi ai săi, în timp ce familistul Xabi Alonso a chemat-o în scenă inclusiv pe soţia sa.

Balotelli, copleşit de lacrimi

Euforia din tabăra spaniolă a contrastat cu imaginea jucătorilor italieni, mulţi dintre ei cuprinşi de lacrimi.

Inclusiv veteranul Pirlo şi rebelul Balotelli au fost surprinşi plângând, lucru care spune totul despre dezamăgirea care a pus stăpânire pe Squadra Azzurra.

"Italia, mulţumim oricum! A fost sfârşitul unui vis", au titrat ziarele din Cizmă, remarcând parcursul peste aşteptări al echipei lui Prandelli.


Loading...