Portarul-bătăuş are imnul tatuat pe corp

Ultima actualizare:

Andrei Preda, portarul de rezervă al celor de la FC Universitatea Craiova, i-a bătut la vestiare pe căpitanul celor de la CS U, Mihăiţă Pleşan, şi pe Silvian Cristescu, unul dintre oficialii echipei gazdă. Urmările nu au fost plăcute pentru cei de la echipa primăriei: Pleşan nu a mai putut intra pe teren, iar Cristescu şi-a pierdut un dinte.

„M-a înjurat Pleşan de morţi, de familie. A sărit la mine şi am sărit şi eu la el. Cristescu a început să mă înjure şi am ripostat. Am înţeles că i-a căzut şi un dinte. S-a lovit cu cotul, m-au filmat cei de la Jandarmerie. Mi-au furat şi telefonul, mi-au băgat mâna în buzunar. Urât din partea lor!", a declarat Preda pentru DigiSport.

În vârstă de 24 de ani, Andrei Preda e un caz unic în fotbalul românesc. E primul jucător din Liga I sau a II-a cu "carnet" de ultras. El e membru al Peluzei Sud '97, şi nu unul oarecare, ci unul care a avut conflicte cu jandarmii, fiind şi interzis pe stadioane de trei ori până acum, în total 24 de luni (o interdicţie pe un an şi două pe câte 6 luni). De altfel, e primul jucător care era interzis pe stadioane ca fan, dar putea intra ca jucător!

Pentru a-şi exprima ataşamentul pentru echipa iubită, Universitatea Craiova, Preda, care e poreclit Gogoaşă, şi-a tatuat pe corp întreaga istorie a clubului Universitatea: anul înfiinţării, promovării în prima ligă, cuceririi titlului şi, cel mai important, întreg imnul clubului - fără refren. Acest tatuaj şi l-a făcut în urmă cu aproape doi ani.

Andrei Preda e poreclit „Gogoaşă". El şi-a căpătat acest supranume pe când era la copiii Şcolii de fotbal Gică Popescu. Într-o zi, a pus un pariu cu un coleg că poate mânca cele mai multe gogoşi dintre toţi. S-a oprit după ce a terminat-o pe a 39-a! De atunci, toată lumea îl ştie drept „Go­goaşă".

Partida dintre cele două Universităţi din Craiova a fost mai animată în tribune decât pe teren. 18.000 de spectatori au încurajat în permanenţă echipa lui Mititelu, aflată la primul meci pe stadionul „Ion Oblemenco" după mai bine de doi ani. Fazele de poartă au lipsit aproape cu desăvârşire, astfel că rezultatul de 0-0 era cel mai firesc scor cu care se putea încheia acest meci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net