Pandurii, despre "ofertele" Stelei: "I-am avertizat din timp"

Ultima actualizare:

    Narcis Răducanfoto: panduriics.ro
Narcis Răducanfoto: panduriics.ro

Preşedintele celor de la Pandurii, Narcis Răducan, i-a anunţat pe jucători că rivalii din Ghencea vor veni cu propuneri de transferuri înaintea meciului direct, totul fiind o strategie lipsită de fair-play a roş-albaştriilor.

"Noi am avertizat băieţii din timp că vor veni oferte surpriză în această săptămână. Ieri am avut o discuţie şi cu domnul Becali pe marginea acestui subiect, dânsul şi-a dat cuvântul de onoare că nu intră în strategia dânsului acest arsenal.

Eu, în replică, i-am spus că nu prea cred în coincidenţe din astea la infinit, dar am închis subiectul. Sunt convins că jucătorul în cauză se gândeşte cum să joace mai bine ca să învingă Steaua. Am atras atenţia pentru că era normal”, a afirmat Narcis Răducan referindu-se la ultimele zvonuri prin care fundaşul Marko Momcilovici era deja "mutat" în Ghencea.

"Am văzut că apare interesul pentru Momcilovic, eu ştiam acest lucru încă din vară, chiar de la conducătorii Stelei cu care am o relaţie deosebită, am vorbit cu domnul Argăseală, cu domnul Duckadam, chiar domnul Gigi Becali mi-a spus că-i place acest jucător. Îi consider nişte conducători abili care încearcă să creeze nişte avantaje. Nu este ceva condamnabil decât până la un anumit punct, pentru că au o anumită doză de fair-play.

Ştiu că s-a întâmplat şi în vară cu Roman. Aceste lucruri nu sunt coincidenţe. Dacă am luat o poziţie a fost nu doar către Steaua, ci şi către alte cluburi, ca pe viitor să nu mai apelăm la acest gen de trucuri. Iar dacă Steaua va continua, atunci şi noi avem metodele noastre şi eu nu mă voi da la o parte cu nimic de a face ca Pandurii să câştige acest joc cu Steaua”, a spus şi antrenorul Edi Iordănescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net