Oltenii nu bat afară, dar vor în Liga Europa

16-sport-craiova-poza.gif

Craiova şi Petrolul deschid etapa a 7-a a play-out-ului Ligii 1
Foto: sportpictures.eu

Universitatea Craiova va întâlni “lanterna” Petrolul şi are şansa să treacă pe primul loc în play-out, fiind acum despărţită de un punct de liderul CSMS Iaşi. Cele două se bat pentru un loc de Europa.

Echipa antrenată acum de Daniel Mogoşanu va evolua pe arena “Ilie Oană”. Interesant e faptul că oltenii au şansa să activeze într-o cupă europeană, dar ei nu sunt în stare să câştige un joc în deplasare, având un egal şi restul înfrângeri. “Ne dorim să schimbăm bilanţul nostru în meciurile din deplasare odată cu acest joc. Întâlnim Petrolul, o echipă care arată bine după venirea lui Jerry Gane, care ştie să construiască şi să aducă bine mingea în faţa porţii. Dar în ultimele două partide de la Ploieşti am câştigat şi-mi doresc să menţinem această statistică pozitivă. Mai ales că o victorie cu Petrolul ne ţine în lupta pentru Europa”, a spus tehnicianul. Apoi, a continuat: “Oricum, nu ne gândim doar la cupele europene, noi trebuie să fim concentraţi asupra fiecărei etape şi astfel să câştigăm cât mai multe puncte”. “Următoarele trei meciuri sunt cruciale, ele vor decide direcţiile tuturor echipelor din play-out”, a mai spus Mogoşanu, care nu se va putea baza pe serviciile lui Bancu, suspendat, şi Mateiu, nerefăcut.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1