Olăroiu a debutat cu dreptul la chinezi

Ultima actualizare:

    Tehnicianul român i-a adus lui Jiangsu Suning a doua victorie a sezonului, prima a lui pe banca asiaticilorFOTO: Guliver/ Gettyimages
Tehnicianul român i-a adus lui Jiangsu Suning a doua victorie a sezonului, prima a lui pe banca asiaticilorFOTO: Guliver/ Gettyimages

Cosmin Olăroiu a dat lovitura carierei după ce a fost numit în locul lui Fabio Capello la Jiangsu Sunning, unde va câştiga şapte milioane de euro pe sezon.

Deşi a făcut o mutare radicală, românul pare să se fi adaptat rapid şi să aibă rezultate imediate, la fel ca şi în ţările arabe unde a rezistat opt ani. La debutul pe banca chinezilor a câştigat cu 2-1 în faţa lui Tianjin Teda, echipa antrenată de Uli Stielike şi la care este legitimat John Obi Mikel, fostul jucător al lui Chelsea. Golurile victoriei lui Jiangsu au fost marcate de Richmond Boakye şi Alex Teixeira, ultimul creat de Mircea Lucescu la Şahtior. Cu aceste trei puncte Sunning a făcut abia şase în total, dar a urcat totuşi până pe locul 8. E la jumătate faţă de liderul Shanghai SIPG, iar etapa viitoare trupa românului are meci greu la Guangzhou R&F, fosta echipă a lui Cosmin Contra, dar din sezon s-au scurs abia 4 etape.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net