Noi informaţii despre starea lui Eriksen. Va mai fi supus unor teste medicale

eriksen-euro-2020-meci.jpg

Eriksen s-a prăbuşit pe teren, în timpul meciului Finlanda - Danemarca, de la Euro 2020
foto: AFP
Citeste tot despre: 

Federaţia Daneză de Fotbal (DBU) a oferit, duminică, noi informaţiii privind starea mijlocaşului Christian Eriksen, aflat aproape de o tragedie la meciul cu Finlanda, de la Copenhaga.

"În această dimineaţă, am vorbit cu Christian Eriksen, care le-a transmis salutări coechipierilor lui. Starea lui este stabilă şi se află în continuare în spital, pentru a fi supus altor teste medicale. Echipa şi staff-ul au primit asistenţă pentru condiţii de criză şi vom continua să fim alături de ei după incidentul de ieri. (...) Încurajăm pe oricine să trimită mesaje pe adresa federaţiei daneze şi ne asigurăm că acestea vor ajunge la Christian şi la familia lui", a precizat DBU.

Eriksen a avut nevoie de minute bune de resuscitare

Jucătorul danez Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

Danemarca era în atac, la faza în care Eriksen s-a prăbuşit pe teren, în minutul 43. Un jucător al gazdelor a executat un aut de pe partea stângă, trimiţând mingea către Eriksen. Fotbalistul echipei Inter Milano a părut că trimite înapoi mingea, apoi s-a prăbuşit pe gazon cu faţa în jos. Jucătorii celor două echipe şi arbitrul au recţionat imediat, realizând că s-a întâmplat ceva grav şi au chemat medicii pe teren.

Eriksen a fost scos de pe teren cu targa, aceasta fiind camuflată aproape total de un material alb ţinut în jur de personalul medical, pentru a nu se vedea în interior. Totuşi, în social media au apărut imagini cu Eriksen pe targă, în care jucătorul părea conştient, apoi UEFA a confirmat că fotbalistul este în stare stabilă.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1