Nicolae Dică are „pană” pe dreapta spate!

Ultima actualizare:

    Romario Benzar e unul dintre titularii incontestabili la FCSB
Romario Benzar e unul dintre titularii incontestabili la FCSB

Accidentarea prelungită a lui Romario Benzar lasă descoperită defensiva FCSB-ului în acest final de an.

Într-o perioadă care se poate dovedi decisivă în cele două competiţii interne (campionat şi Cupa României), echipa lui Nicolae Dică va trebui să se descurce fără una dintre piesele grele.

Astfel, titularul postului de fundaş dreapta, atât la FCSB cât şi la echipa naţională, a devenit indisponibil cel puţin pentru următoarele şase meciuri, ultimele din 2017. Romario Benzar a suferit o ruptură musculară în meciul din Israel cu Hapoel Beer-Sheva, iar oficialii roş-albaştrilor s-au grăbit cu recuperarea, decizie care s-a dovedit una greşită. „Ne-am dorit să-l avem mai rapid decât se preconizase, dar el ne-a spus că nu e sută la sută recuperat. Nu se pune problema unei recidive”, a confirmat Dică înaintea meciului de azi de la Plzen.

În aceste condiţii, antrenorul FCSB va trebui să gândească în continuare o formulă de apărare fără Benzar. Probleme similare sunt şi pe flancul stâng, unde titularul Momcilovic e şi el uşor accidentat şi va mai lipsi vreo două săptămâni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net