Maradona vrea să-și bage fiica la închisoare

Ultima actualizare:

    Diego Maradona
Diego Maradona

Diego Maradona cere ca fiica sa, Giannina, să fie plasată în detenţie provizorie pentru implicarea în cazul pentru care fostul fotbalist şi-a dat în judecată fosta soţie, Claudia Villafane, relatează Marca, citată de news.ro

Maradona a dat-o în judecată pe Villafane pentru că ar fi administrat fraudulos banii în perioada 2000-2015 şi ar fi furat astfel 3,8 milioane de euro. Fostul jucător o acuză pe Giannina, prin intermediul avocatului său, că a făcut o deplasare în Uruguay pentru a ascunde banii.

“Vi se pare logic ca una dintre fiice să facă o călătorie în timpul procesului? În plin proces pentru fraudă, Giannina Maradona a plecat din Argentina, luni, 31 august, şi a revenit câteva ore mai târziu. Ce a făcut în acea zi de luni în Uruguay? Turism? Vă spun eu, are un cont în Uruguay, copilul ia banii şi îi pune în alt cont. Dacă aşa stau lucrurile, dacă banii sunt acolo, atunci nu există altă opţiune decât plasarea în detenţie”, a declarat avocatul lui Maradona, Matias Morla.

Giannina Maradona a reacţionat printr-un mesaj pe Twitter: “Ei ştiu unde locuiesc şi pot veni când vor. Vă mulţumesc pentru mesajele călduroase. Eu sunt împăcată cu mine, i-am iertat lucruri mai grave şi acum voi proceda la fel”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net