În Italia se vor relua antrenamentele colective din 4, respectiv 18 mai

Ultima actualizare:

    În Italia, antrenamentele colective vor fi permise din 18 mai în fotbalFoto: Guliver / GettyImages
În Italia, antrenamentele colective vor fi permise din 18 mai în fotbalFoto: Guliver / GettyImages

Premierul italian Giuseppe Conte a anunțat că va autoriza, de luna viitoare, participarea sportivilor de nivel înalt la antrenamente. Măsura se va aplica din 18 mai performerilor din sporturile de echipă. În ceea ce îi privește pe sportivii din disciplinele individuale decizia se va aplica din 4 mai.

Nu s-a făcut nicio referire legată de data la care se va permite desfășurarea unor competiții sportive în Italia. Federația Italiană de Fotbal, de pildă, își propune încheierea ediției 2019/2020 a campionatului până în 2 august. Chestionați, cei 20 de medici care reprezintă formațiile de fotbal din Serie A au afirmat că nu se opun reluării campionatului, dar au emis observaţii cu privire la cum trebuie să decurgă protocolul de testare. Potrivit presei peninsulare, doar trei echipe (Juventus, Lazio şi Genoa) nu au probleme cu protocolul prezentat pentru antrenamente şi jocuri în perioada pandemiei de coronavirus. Celelalte au prezentat 20 de puncte cu privire la logistică şi la aspectul practic. Într-o scrisoare comună se precizează: “Medicii sunt dornici să clarifice că aceste documente au ca scop doar siguranţa jucătorilor şi speră că vor fi folosite doar în acest scop. În esenţă, niciunul dintre noi nu  se opune reluării campionatului şi nu există o tentativă de blocare a reluării. Ne dorim cu toţii ca sezonul să se încheie normal. Problema este când, pentru că trebuie să se joace în siguranţă. Suntem convinşi că există o şansă rezonabilă ca acest lucru să fie realizat, problema este timpul”, se arată în scrisoare. Pe de altă parte, un sondaj efectuat de Agenția AGI, citat de lequipe.fr, arată că doi italieni din trei sunt împotriva reluării competițiilor din cauza situației sanitare a țării peninsulare. Până la redatarea acestui text, în Italia s-au înregistrat 197.675 de cazuri de persoane infectat cu Covid-19, dintre acestea 26.644 pierzându-și viața... 

image
image
image
image
image
image
Aryna Sabalenka (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Darius Olaru (stanga) si Cosmin Matei (Sportpictures) jpg
Simona Halep si Paula Badosa (EPA) jpg
Trabzonspor Fenerbache (X, Twitter) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Adrian Mutu, Sportpictures jpg
Carlos Alcaraz, Getty Images jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net