Ionel Dănciulescu: "Nu mai vreau să antrenez!"

Ultima actualizare:

    Steliano Filip i-a luat faţa adversarului său directFoto: Mediafax
Steliano Filip i-a luat faţa adversarului său directFoto: Mediafax

Dinamo a salvat sezonul de toamnă cu o calificare în semifinalele Cupei Ligii, după ce a trecut la penaltiuri de Universitatea Cluj. Mai mult ca sigur, meciul contra ardelenilor a fost ultimul pentru Ionel Dănciulescu din postura de antrenor.

“Am avut emoţii destul de mari. E foarte important că am reuşit să ne calificăm şi că am demonstrat că la Giurgiu a fost un simplu accident”. Acestea au fost primele cuvinte ale lui Ionel Dănciulescu după ce dinamoviştii au ajuns în penultimul act al Cupei Ligii, 3-2 la penaltiuri cu echipa lui George Ogăraru, Universitatea Cluj.

Tehnician de conjuctură în această perioadă, după ce a fost pus în locul demisionarului Flavius Stoican, Dănciulescu s-a convins că antrenoratul nu i se potriveşte şi vrea ca din iarnă să revină la ”munca de birou”: “Dacă mi s-ar cere nu aş mai accepta să antrenez pentru că eu nu sunt antrenor în primul rând, chiar dacă am cunoştinţe foarte bune despre fotbal. Eu vreau să ajut clubul din orice postură. E normal să apară în fiecare zi alte nume de antrenori, pentru că Dinamo e un subiect care vinde foarte bine. Exceptând scorul ustuător de la Giurgiu cred că am făcut o treabă bună, dar se putea şi mai bine. Asta e, sunt învăţăcel”.

danciulescu jpeg

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net