INTERVIU Nicolae Dică: «Marco nu mi-a moştenit talentul»

Ultima actualizare:
Nicolae Dică a încercat să-şi  îndrepte fiul către fotbal,  însă Marco nu este pasionat  de “sportul-rege” (foto: Arhivă personală)
Nicolae Dică a încercat să-şi îndrepte fiul către fotbal, însă Marco nu este pasionat de “sportul-rege” (foto: Arhivă personală)

Nicolae Dică s-a despărţit de CS Mioveni în această săptămână. Chiar dacă spune că este un om împlinit pe toate planurile, fostul mijlocaş stelist nu vrea să se gândescă la o posibilă retragere, ba din contră crede că mai are multe de arătat din postura de jucător.

Click!: Ţi-ai reziliat contractul cu CS Mioveni, ce vei face în continuare?

Nicolae Dică: A fost alegerea mea să reziliez contractul cu Mioveni, am discutat cu şefii clubului şi am ajuns la o înţelegere comună.

Am două luni în care sper să-mi găsesc o echipă pentru care să pot juca, există posibilitatea să plec şi în străinătate.

Când ai declarat că Steaua este „ca o icoană pentru tine" la ce te-ai referit?

Este ca atunci când te duci la biserică să te închini şi să te rogi, Steaua a fost echipa cu care am avut cele mai multe satisfacţii şi realizări din carieră, nu am cum să uit acele momente.

Care a fost apogeul carierei tale?

Anul 2006 a fost cel mai bun pentru mine. Am câştigat campionatul cu Steaua şi am fost declarat jucătorul anului.

Dacă nu ai fi reuşit ca fotbalist ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?

Nu m-am gândit la asta, am început fotbalul de la 9 ani şi am fost atras de această carieră.

Ce poreclă aveai?

Mi se spunea "Cioară", colegii de la juniori mi-au pus această poreclă pentru că sunt puţin mai bruneţel.

Cum ai cunoscut-o pe soţia ta, Corina?

Ne-am cunoscut în urmă cu 13 ani şi a fost dragoste la prima vedere.

După fiecare antrenament obişnuiam să ies la terasă cu colegii de echipă, într-una din zile a venit şi Corina cu nişte prieteni comuni.

Eu am fost cel insistent pentru că am simţit că este sufletul meu pereche.

Aveţi împreună doi copii, un băiat, Marco Andrei Ilie (6 ani) şi o fetiţă Samira Maria (6 luni). L-ai îndrumat pe Marco spre o carieră în fotbal?

Nu mi-a moştenit talentul chiar dacă eu îmi doream asta.

Spune că nu-i place fotbalul iar eu nu pot să-l oblig să-l practice dacă nu vrea.

Şi-a ales tenisul de câmp şi văd că se pricepe foarte bine.

Cum se descurcă Corina cu cea mică, aţi angajat o bonă?

Soţia mea nu vrea să audă de bone. Soacra şi mama mea o mai ajută.

Îţi ajuţi soţia la treburile gospodăreşti?

Da, o mai ajut când am timp. Mai dau cu aspiratorul, mai şterg praful, lucruri mărunte.

Ştii să găteşti?

Nu mă pricep deloc la gătit, singurul lucru care îmi place este să fac grătar, la asta sunt profesor.

Chiar dacă am un meniu mai strict, la Sărbătorile de iarnă abia aştept să mănânc fasole cu costiţă.

Eşti pasionat de gadgeturi?

Nu pun foarte mare valoare pe tehnologie. Fiului meu îi mai cumpăr gadgeturi.

Investeşti mult în imaginea ta?

Nu sunt „shopaholic", dar îmi place să fiu în ton cu tendinţele. Chiar dacă prefer mai mult stilul sport, îmi plac şi ţinutele elegante.

Care este locul vostru preferat de vacanţă?

Dubaiul ne-a plăcut foarte mult şi acolo vom petrece şi acest Revelion. Vom mergem împreună cu mai mulţi prieteni.

Există un lucru pe care ţi-l doreşti şi nu l-ai realizat până acum?

Nu cred că există...tot ce mi-am dorit am realizat, pot spune că sunt un om împlinit pe toate planurile.

Te gândeşti la momentul retragerii?

Vreau să mai joc cel puţin doi ani, pentru că mai am multe de arătat.

Ce vei face după retragere?

Îmi doresc să devin antrenor. Fac cursurile, mi-am luat deja licenţa B şi sper ca în primăvară să-mi iau şi licenţa A.


    Nicolae Dică a încercat să-şi  îndrepte fiul către fotbal,  însă Marco nu este pasionat  de “sportul-rege” (foto: Arhivă personală)
Nicolae Dică a încercat să-şi îndrepte fiul către fotbal, însă Marco nu este pasionat de “sportul-rege” (foto: Arhivă personală)

Carte de vizită

- s-a născut pe 9 mai 1980;- a fost transferat la Steaua în 2004, pentru 250.000 de euro;- a fost declarat "Jucătorul român al anului 2006";- are la activ 32 de selecţii la echipa naţională, 9 goluri;- a mai jucat la: FC Argeş, Catania, Iraklis, CFR Cluj, Manisaspor, Mioveni

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net