A încheiat pe locul 8, dar poate juca în Liga Campionilor cu cea mai urâtă echipă din Turcia. Vezi unde poate ajunge Gabi Torje!

Ultima actualizare:

    Gabi TorjeFoto Click!
Gabi TorjeFoto Click!

Gabriel Torje a fost cumpărat de Udinese în 2011, dar italienii l-au împrumutat de atunci în fiecare an. După Granada, Espanyol şi Konyaspor, mijlocaşul nostru va bifa sezonul următor al patrulea împrumut la rând, pentru că italienii n-au nici de data aceasta de gând să-l oprească în lot.

Gabriel Torje a făcut un sezon bun la Konyaspor, iar prestaţiile sale au fost apreciate şi de granzii din Turcia. Astfel, presa de pe Bosfor, dar şi cea din Italia anunţă ca mijlocaşul român în vârstă de 25 de ani e dorit de Fenerbahce, vicecampioana sezonului trecut, care va juca în preliminariile Ligii Campionilor. Fener a ratat titlul în faţa lui Galatasaray şi are nevoie de întăriri pentru stagiunea următoare şi pe listă e jucătorul nostru. Echipa de pe Sukru Saracoglu are cei mai mulţi duşmani în Turcia, Kuyt şi compania fiind de curând chiar victima unui atac terorist.

Torje ar fi al şaselea român din istoria lui Fenerbahce după Ion Nunweiller, Ilie Datcu, Mircea Sasu, Sabin Ilie şi Viorel Moldovan.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net