Hagi renunță la locul 3 în clasament pentru a-l menaja pe Ianis?

ianis_hagi.jpg

Ianis Hagi e căpitan la Viitorul
Ianis Hagi e căpitan la Viitorul
FOTO: Sportpictures.eu
Citeste tot despre: 

Viitorul fără Ianis Hagi este ca mașina de curse fără pilot. Cu toate acestea, în ultimele trei etape, în care, măcar la nivel teoretic, constănțenii mai aveau șanse la ultima poziție a podiumului Ligii 1, Gică Hagi îl va odihni pe fiul său pentru finala Cupei României, programată la 25 mai.

Aflată pe locul 4, la 6 puncte de ocupanta locului 3, Universitatea Craiova, dar fără meciuri de disputat împotriva celor două mari, CFR și FCSB, Viitorul Constanța putea spera la ocuparea ultimei poziții de pe podium la finalul acestor trei etape de campionat. Cu toate acestea, Gică Hagi a anunțat deja că nu îl va mai folosi pe fiul său, Ianis, în aceste runde, probabil cu intenția de a nu-l obosi pentru finala Cupei României, programată pe 25 mai, dar și pentru a nu risca să apară vreo accidentare pe finalul acestui sezon care, pentru el, se va încheia cu un transfer în străinătate. ”Acum o să joace Eric şi Ianis o să stea pe bancă. N-o să mai înceapă Ianis titular, o să joace Eric”, a declarat Gică Hagi la Telekom Sport.

Ianis Hagi a lipsit, în acest campionat, în doar două partide disputate de Viitorul, ambele încheiate fără victorie: cu Concordia Chiajna, încheiată la egalitate, 1-1, și cu Sepsi Sfântu Gheorghe, pierdută cu scorul de 3-2. În acest sezon, Ianis a reușit 11 goluri și 6 pase decisive în 34 de meciuri jucate în toate competițiile și următorul pas ar fi să plece, la vară, în strâinătate. „Pasul ideal pentru Ianis ar fi o echipă foarte bună, care joacă fotbal, care îl include în proiect 100% li se duce acolo să joace. El e tânăr, trebuie să joace. Trebuie să joci ca să progresezi. Să faci paşii următori în carieră. Acesta este obiectivul clubului, al lui în primul rând şi al clubului să îi găsim o echipă. Dar el acum are echipe nu ne plângem", a declarat Hagi la Telekom Sport. Chiar dacă nu a spus cine îl vrea pe fiul său, ”Regele” a dezvăluit totuși când se va face transferul: "Ianis trebuie să facă pasul afară în vară şi îl va face. Suntem aproape. Aproape, adică mai e o lună, probabil înainte de Europeanul Under 21.  Aşa cred că va fi. Dacă nu, vom aştepta. Dacă vom aştepta, va fi mai scump. Am spus-o şi pe asta. Veniţi acum, după 1 iunie va fi mai scump. Înainte va fi mai ieftin”, a mai spus Hagi la același post de televiziune.

Conform ziarelor din străinătate, Ianis Hagi se află pe lista mai multor cluburi din Europa. Cele mai interesate de el s-au arătat a fi Inter, Sevilla, Genk şi Standard Liege.

Loading...