Gigi Becali: "Eu nu sunt servitor sau poştaş"

Ultima actualizare:

"Până luni aştept orice glorie să vină şi să ceară bilet la VIP. Eu nu sunt servitor să mă duc să îi duc acasă oricărei glorii. Iovan, Bumbescu, orice glorie. Prima dată pentru ei şi după aia pentru politicieni. Mă scuzaţi că nu vă ştiu adresa să vin acasă ca poştaşul, că altfel îmi puneam geanta şi le duceam. Atât pot să fac, mai multe nu am cum. Gloriilor dacă le e lene să vină, să dea un telefon şi le pun biletele într-un plic. Vino la meciul cu Gaz Metan şi le primeşti într-un plic de la Luţu. Eu ştiu că un copil dacă nu plânge, nu primeşte ţâţă. Nici eu nu pot să iau o ţigancă şi să dea cu ghiocul. Lui Puiu Iordănescu i-am dat şapte, că e şi cuscrul meu şi vine şi cu ginerele", a spus Becali.

"Am bilete şi pentru deputaţi, senatori şi orice consilier guvernamental. Am ţinut pentru persoane importante cam o mie de bilete, dintre care 500 la peluze şi 500 la VIP. Din 500 mai am 200 la VIP. Dacă aveam un milion de bilete, le dădeam din toată inima mea, dar suporterii sunt şi ministrul şi consilierul şi deputatul. Mie mi-e jenă să mă sune o persoană publică şi să nu am"

"Care sunt mai apropiaţi, i-am pus lângă loja mea. Loja zece, Hagi şi Teia Sponte, loja nouă Băsescu şi Şova, care e cel mai capabil dintre miniştri şi pe care îl iubesc. Băsescu are trei bilete rezervate, vine, bine, nu vine, nu am ce să fac. Atâta merită preşedintele României, să aibă trei locuri rezervate. Ce, nu am voie să ţin o mie de bilete din 55.000? Păi de aia m-am bătut cu toată lumea şi am cheltuit milioane de euro? M-am enervat", a adăugat Becali, care a luat biletele pe care le avea cu el şi le-a aruncat pe jos.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net