Gafa lui Haţegan a rămas decisivă! Elveţia îi mulţumeşte românului pentru locul la Mondial

hategan.jpg

Greşeală din Irlanda de Nord – Elveţia l-a eliminat pe român de la Mondialul rusesc, dar acesta va fluiera mâine Maribor – Sevilla
Foto Click!

România nu s-a calificat la turneul final din Rusia, dar avea şansa să fie totuşi reprezentantă la balul de anul viitor de către un arbitru. Ovidiu Haţegan avansase de curând pe lista scurtă a FIFA, dar greşeala comisă la Belfast i-a anulat probabil această oportunitate. Mai crud a fost însă pentru britanici!

Elveţia şi Irlanda de Nord au fost două echipe fricoase, care ar fi mers probabil egale până în pânzele albe, dacă în locul centralului din Arad ar fi fluierat altcineva la partida de joi. Românul s-a băgat însă în seamă aiurea şi penalty-ul oferit incorect elveţienilor a făcut diferenţa. Asta pentru că s-a mers cap la cap şi duminică, în returul de la Basel, iar trupa lui Petkovic a prins nemeritat unul dintre ultimele bilete pentru Rusia 2018. Nimeni nu va ţine însă minte acest meci, ci pe cel din tur, iar fluierul strâmb al lui Haţegan a intrat deja în istoria urâtă a nedreptăţilor fotbalului! „În mod normal trebuia să jucăm prelungiri cu Elveţia! Acea greşeală din prima manşă a fost fatală! Nu ştiu cum a fost posibil la acest nivel! E foarte crud pentru noi să fim eliminaţi aşa! Nu ratarea calificării ne supără, ci modul în care s-a făcut”, a declarat Michael O’Neill, selecţionerul nord-irlandez. Xherdan Shaqiri, vedeta de origine albaneză a elveţienilor, n-a fost însă impresionat de frustrarea adversarilor şi a concluzionat foarte simplu calificarea pe mâna lui Haţegan: „Ăsta e fotbalul!” Tot duminică seara s-a mai calificat la Mondialul din 2018 şi Croaţia, care după o victorie clară la Zagreb, scor 4-1, s-a mulţumit doar cu un suficient 0-0 în returul din Grecia.

Loading...

Citește și