Fostă adversară a Craiovei, FC Kaiserslautern riscă să dispară!

Ultima actualizare:

    FC Kaiserslautern s-a calificat în sferturile de finală ale ediției 1999/2000 a Ligii Campionilor, unde a fost eliminată de Bayern Munchen (0-6)Foto: Guliver / GettyImages
FC Kaiserslautern s-a calificat în sferturile de finală ale ediției 1999/2000 a Ligii Campionilor, unde a fost eliminată de Bayern Munchen (0-6)Foto: Guliver / GettyImages

De patru ori câştigătoare a campionatului şi de două ori a Cupei Germaniei, echipa FC Kaiserslautern este aproape de insolvenţă. Potrivit revistei ”Kicker”, citată de lequipe.fr, gruparea are o datorie de 20 de milioane de euro. În 1983, Kaiserslautern a fost eliminată în sferturile de finală ale Cupei UEFA de Universitatea Craiova.

Aflată în prezent la mijlocul ligii a treia, formația din landul Rhenania-Palatinat ar avea şanse mici de a scăpa de insolvenţă. Criza generată de pandemia de COVID-19 a accentuat problemele financiare ale clubului şi, până în prezent, nu a fost găsit niciun investitor care să salveze clubul. Şi în cazul în care creditorii ar fi gata să amâne datoriile timp de un an, acest lucru nu ar fi suficient, deoarece Kaiserslautern suferă pierderi de cinci milioane de euro în fiecare an competițional.Din fericire, intrarea în administrare specială nu va afecta deocamdată formaţia pe plan sportiv. Și aceasta fiindcă Federația Germană de Fotbal a suspendat, deocamdată, pe timp de pandemie, penalizarea cu 9 puncte ce se aplică în caz de faliment. Fondată în 2 iulie 1900, 1. Fussball-Club Kaiserslautern a fost semifinalistă a Cupei UEFA în 1982 și 2001. În ediția 1982/1983 a acestei competiții, gruparea germană a fost eliminată, în sferturile de finală, de Universitatea Craiova (3-2 și 0-1). ”Diavolii roșii” au câștigat campionatul (1951, 1953, 1991 și 1998), Cupa (1990, 1996) și Supercupa Germaniei (1991). La Kaiserslautern, în decursul istoriei, au evoluat fotbaliști cunoscuți precum Michael Ballack, Mario Basler, Andreas Brehme,  Hans-Pieter Briegel, Youri Djorkaeff, Carsten Jencker, Miroslav Klose, Bruno Labbadia,  Otto Rehhagel și Fritz Walter. Acesta din urmă are cele mai multe meciuri disputate pentru 1.FCK (379) și cele mai multe goluri marcate (306).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net