Florin Andone îi decide soarta lui Zidane la Real Madrid

andone.jpg

Florin Andone

Atacantul român al echipei Galatasaray poate contribui marţi la debarcarea antrenorului francez de la cârma lui Real Madrid.

Florin Andone are şanse mari să joace mâine în meciul Galatasaray – Real Madrid din Liga Campionilor. Dacă internaţionalul nostru va face un meci mare contra ,,galacticilor”, atunci celebrul Zinedine Zidane riscă să fie dat afară.

Cu cele două goluri de vineri seară, primele în tricoul lui Galatasaray, Andone a şters cu buretele evoluţia palidă de la echipa naţională în partidele cu Insulele Feroe şi Norvegia. Dintr-o dată, Florin Andone pare să-şi fi recăpătat inspiraţia de odinioară, redevenind atacantul imprevizibil consacrat în campionatul Spaniei, la Cordoba şi Deportivo, şi trecut prin Premier League, la Brighton. În Turcia, uşoara accidentare a rivalului pe post, celebrul Radamel Falcao, a fost folosită la maximum de Andone. Golurile şi prestaţia de ansamblu în meciul de campionat cu Sivasspor (3-2) îl recomandă pentru un loc de titular şi marţi, în duelul de foc de la Istanbul cu Real Madrid. ,,Atenţie, Florin Andone e în formă!”, au menţionat jurnaliştii iberici de la Marca, trăgând un semnal de alarmă în direcţia antrenorului Zinedine Zidane, aflat oricum sub o mare presiune. După eşecul (0-1) de la Mallorca din weekend, e posibil ca un alt pas greşit contra Galatei să fie fatal pentru ,,Zizou”, tehnicianul care i-a adus Realului trei Ligi ale Campionilor la rând (2015, 2016 şi 2017). Mai mult, dacă Andone şi colegii săi vor pune piedică Realului, madrilenii riscă o eliminare prematură în faza grupelor, precedentele rezultate (0-3 cu PSG şi 2-2 acasă cu Bruges) nefiind deloc îmbucurătoare.

Sesizând principalul pericol pentru Real în deplasarea din Turcia, cotidianul madrilen As l-a chestionat pe Florin Andone, omul de gol al formaţiei antrenate de Fatih Terim. ,,Sunt la Galatasaray de patru meciuri, dar n-am mai văzut pe nicăieri aşa ceva, chiar dacă am jucat în Spania şi Anglia. Aici oamenii trăiesc şi mor pentru fotbal, când mergem la meciuri suntem întâmpinaţi cu urale şi flăcări. E o presiune nu doar pentru adversari, ci şi pentru noi”,a  declarat Andone. ,,Nu ne temem de Real, cred că putem să-i învingem sau să scoatem un egal. Ei au probleme, şi-au pierdut din eficacitate după plecarea lui Cristiano, dar sunt încă unii dintre cei mai buni din lume”, a completat românul.

Atacantul român de 26 de ani ştie cum e să dai gol împotriva lui Real Madrid. Florin Andone a mai reuşit acest lucru în aprilie 2017, atunci când evolua în campionatul Spaniei pentru Deportivo La Coruna. S-a întâmplat însă într-un meci de tristă amintire pentru Andone, echipa sa fiind spulberată de Real cu 6-2 chiar în faţa propriilor suporteri.

Loading...