FC Vaslui va juca amicale cu Sparta Praga, Spartak Moscova şi Manisaspor

Ultima actualizare:

Programat a se disputa în prima jumătate a lunii februarie, stagiul de pregătire din Austria a lui FC Vaslui se va axa pe îmbunătăţirea relaţiilor de joc, în acest sens fiind programate cinci meciuri amicale în compania unor adversari destul de puternici. Până acum, formaţia moldavă îşi cunoaşte trei adversari, inclusiv zilele când vor juca partidele de verificare.

Astfel, în 3 iulie, FC Vaslui va juca cu Manisapsor, ocupanta locului 10 în campionatul Turciei, urmând ca la 5 iulie să întâlnească pe Sparta Praga, vicecampioana Cehiei. Cel de-al treilea meci în care se cunoaşte adversarul este programat pe 10 iulie, în compania celor de la Spartak Moscova, locul patru în campionatul Rusiei. Ceilalţi doi adversari vor fi stabiliţi în zilele următoare de către oficialii clubului moldav.

FC Vaslui se va reuni la 19 iunie, iar după vizita medicală ce va fi efectuată la Iaşi, formaţia va pleca, în 21 iunie, în primul cantonament, cel de la Poiana Braşov, unde va sta timp de o săptămână. Vor urma câteva zile de pregătire la Vaslui, după care, în perioada 1-15 iulie, este programat cantonamentul din Austria.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net