Egal cât o victorie pentru Răzvan Lucescu! Urmează momentul adevărului

Ultima actualizare:

    Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu

Deşi a jucat 68 de minute în inferioritate, PAOK Salonic a scor un punct de aur în derby-ul de la Atena cu AEK (1-1).

Răzvan Lucescu a trecut cu bine peste primul dintre cele două derby-uri care îl pot propulsa pe tehnicianul român spre câştigarea titlului în Grecia. În deplasare cu campioana la zi, AEK Atena, PAOK a deschis scorul prin brazilianul Mauricio, după care un alt brazilian, Leo Jaba, a primit două galbene pe parcursul a numai 10 minute. Practc, după o jumătate de oră din meci, gruparea din Salonic a rămas în inferioritate numerică şi a fost nevoită să se retragă în defensivă şi să lupte pentru păstrarea unui rezultat favorabil. Cu un sfert de oră înainte de final, AEK a reuşit să egaleze, dar adevărata învingătoare din acest duel încheiat la egalitate este PAOK.

„E ca o victorie pentru noi, am jucat 65 de minute în inferioritate şi am făcut un efort fantastic. Jucătorii mei au dat totul, am făcut o singură greşeală. Ne păstrăm avantajul faţă de locul doi, diferenţă care putea fi mai mare dacă nu începeam campionatul cu acea penalizare de două puncte”, a declarat Răzvan Lucescu. Antrenorul român se pregăteşte acum de momentul adevărului, meciul de duminică de pe teren propriu cu Olympiacos, singura echipă care ar putea s-o mai încurce pe PAOK în tentativa de cucerire a titlului. În clasament, formaţia lui Lucescu junior are şase puncte peste Olympiacos, astfel că o victorie sau chiar o remiză ar uşura foarte mult parcursul alb-negrilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net