Dinamoviştii şi-au luat «Mitralieră!»

Citeste tot despre: 

Fostul atacant Florin Bratu, poreclit "Mitraliera" pentru gestul făcut împotriva steliştilor într-un derby din "Ştefan cel Mare", a fost instalat ca şef al departamentului de scouting al roş-albilor.

"Florin Bratu se alătură echipei noastre, devenind coordonatorul departamentului de scoting. Este un departament foarte importnat pentru Dinamo, pentru dezvoltarea clubului. Dinamo se bazează şi se va baza din ce în ce mai mult pe tineri de perspectivă. Suntem a doua echipă ca medie de vârstă, e o variantă îndrăzneaţă. Acest departament a avut şi va avea un rol foarte important în proiectul nostru. La echipa a doua avem foarte mulţi jucători talentaţi, vom îmbunătăţi acest departament", a declarat Negoiţă.

Directorul general al clubului, Ionel Dănciulescu, s-a declarat încântat că va face din nou echipă cu fostul său coleg din linia de atac a lui Dinamo: "Mă bucur foarte mult că Florin Bratu face parte din noul DInamo. E un transfer important pentru clubul nostru. Toţi ştiu ce a făcut Bratu pentru Dinamo, e un om care arde pentru Dinamo. Vom încerca împreună să descoperim tinere talente, poate vom găsi un nou Pârcălab, sau un Augustin, Hîldan. Toţi vom fi pe aceeaşi linie, suntem o familie, nu e nimeni şef".

Noul şef al departamentului de scouting al FC Dinamo, Florin Bratu, are încredere că va reuşi în noua sa postură. "Sunt foarte bucuros că am ajuns la clubul la care m-am simţit cel mai bine în cariera mea. Le mulţumesc celor din conducere că s-au gândit la mine. Vreau să împărtăşesc din cunoştinţele mele de fotbalist şi noilor jucători, cel mai important este să ai entuziasm. Departamentul de scotuing este foarte important la Dinamo, trebuie să fim atenţi la ceea ce vom face. Va fi destulă alergătură, cu deplasări în ţară, dar vom face tot ce depinde de noi ca totul să meargă bine. Pentru mine este o provocare, sunt foarte bucuros că m-am întors acasă. E o nouă meserie pentru mine, suntem la început de drum, nu avem pretenţia că le ştim pe toate, dar vom avea timp să le învăţăm", a spus Bratu.

Departamentul de scouting al FC Dinamo este compus din Ion Pârcălab, Ionel Augustin, Octavian Marin, Iulian Oprea şi Mugurel Cornăţeanu.


Loading...