Dinamo câştigă pe gratis

Ultima actualizare:

    Prin evoluțiile sale, Rivaldinho  este deja unul dintre favoriții  suporterilor de la DinamoFoto: sportpictures.eu
Prin evoluțiile sale, Rivaldinho este deja unul dintre favoriții suporterilor de la DinamoFoto: sportpictures.eu

Dinamoviştii au adus puţini jucători, comparativ cu celelalte echipe cu pretenţii din Liga I, condiţia de bază fiind ca respectivii să vină gratis. Dar, s-a dovedit o bună strategie, Nascimento şi Salomao marcând sau oferind pase de gol.

Meciul de la Ploieşti a fost primul pentru Juventus Bucureşti în Liga 1. Nou-promovata spera să înceapă cu un succes, însă dinamoviştii şi-au arătat superioritatea. Contra a mizat pe majoritatea titularilor din ediţia trecută de campionat, dar în echipa de start şi-au găsit loc şi Salomao,  aflat la prima apariţie în alb-roşu, şi Rivaldinho, mai mult rezervă până acum. După aproape o oră de joc s-a alăturat şi Nascimento. Primul, un mijlocaş sosit liber de contract după despărţirea de Mallorca, a oferit două pase decisive, iar fanii încântaţi l-au aplaudat minute în şir.  “Auzeam că-mi strigă numele, dar nu înţelegeam ce spun. Oricum, mi s-a făcut pielea de găină pentru că au creat o atmosferă senzaţională”, a spus lusitanul. Unul dintre assisturi a fost o centrare perfectă pentru lovitura de cap a lui Rivaldinho, brazilian ce pare că şi-a câştigat acum locul de titular. Apoi, Salomao l-a servit ideal pe Nascimento. Acesta, venit de la CFR în locul lui Nistor, a marcat simplu şi a impresionat. Nedelcearu a înschis tabela la 3-0 după o fază creată de puştiul Costache, unul ce a revenit la Dinamo după ce fusese împrumutat la Afumaţi, formaţie din ligile inferioare. De remarcat că şefii din “Ştefan cel Mare” nu au plătit nimic altor cluburi pentru transferurile realizate, singurele cheltuieli fiind prime de instalare modeste. “Nu ştii ce formă ai la început de sezon, dar contează că am jucat fotbalul pe care vreau să-l văd şi că am luat toate punctele”, a anunţat antrenorul Contra. Apoi, a vorbit despre noile achiziţii. “A intrat Nascimento care a dat mai multă cursivitate jocului şi a înscris. E un fotbalist care ne va ajuta mult. Sunt mulţumit şi de Salomao. Trebuie să intre în dinamica grupului, va creşte de la meci la meci, fiindcă el nu e încă pregătit sută la sută”.

Rivaldinho: «Îmi pun capul în bătaia puştii»

Brazilianul a înscris primul gol al sezonului pentru Dinamo şi a comentat reuşita. “Mă bucur că am început să înscriu, dar mai important e că echipa învinge. Le promit fanilor că dacă e nevoie să-mi dau sângele pe teren, să-mi pun capul în bătaia puştii, pentru ca Dinamo să câştige, atunci o voi face. Vom lua totul pas cu pas şi la finalul campionatului sper să avem titlul”, a spus Rivaldinho.

Fanii «câinilor» au blocat şoseaua

simeon stalpnicul png

Suporterii dinamovişti s-au dus în cantonamentul din Săftica şi au creat o atmosferă senzaţională. La plecarea spre Ploieşti, autocarul echipei a fost “învăluit” în torţe, fumigene şi cântece, pentru câteva minute un sens de mers al DN 1 fiind “închis” de către ultraşi. Mai mulţi fani, aflaţi în maşini personale, au continuat să se manifeste până la Ploieşti. A fost şi un incident, între câţiva fani dinamovişti  şi localnicii susţinători ai Petrolului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net