Devis Mangia n-are nimic cu fanii Craiovei

Ultima actualizare:

    CS U Craiova va avea un început de 2019 de focFOTO: Sportpictures.eu
CS U Craiova va avea un început de 2019 de focFOTO: Sportpictures.eu

Antrenor al Universității Craiova, Devis Mangia a explicat, într-o conferință de presă, că nu are nimic de împărțit cu fanii. “Am exagerat, dar pentru că am vrut să-mi apăr jucătorii. Eu nu am nimic cu suporterii. Le-am mulţumit de fiecare dată. Această echipă e cea mai iubită din România”, a declarat tehnicianul.

Mangia a precizat, totodată, că nu va mai vorbi despre arbitraje: “Nu răspund la întrebări despre arbitri. În acest an am început să vorbesc despre arbitri pentru că toată lumea face aşa, dar nu îmi este caracteristic şi nu vreau să vorbesc niciodată despre arbitri”.

Antrenorul italian s-a referit și la șansele pe care le are formația din Bănie în cele două competiții în care este implicată, și anume Liga 1 și Cupa României: “Tot timpul am zis vorbim după sezonul regulat. Cred că aşa va fi, luptăm la titlu. Cred în numărul 28. Pentru mine sunt două obiective deschise. Unul este clar deschis, este 50-50. Altul trebuie să recuperăm puţin distanţa, dar cred că putem face. Noi vrem să luptăm din acest an şi pentru viitor. De acum trebuie să avem această mentalitate. Tot timpul va fi o echipă care să poată lupta pentru campionat. Ne batem pentru Cupă şi campionat şi pentru a programa viitorul”, a spus Mangia.

Firește că Mangia este preocupat îndeosebi de meciul de duminică, 9 martie, cu Astra Giurgiu, din prima etapă a play-off-ului Ligii I. Italianul a afirmat că trebuie schimbat ceva pentru a nu se repeta greşelile din confruntarea de luni cu echipa giurgiuveană, pierdută cu 1-2, în ultima etapă a sezonului regulat: “Trebuie să schimbăm ceva. Probabil am făcut ceva greşeli cu Astra. Cu Astra este primul meci de play-off. Vrem să câştigăm meciul. Este clar. Sunt sigur că va fi atmosfera foarte bună”

Meciul Universitatea Craiova - Astra Gurgiu este programat în Bănie, duminică, 10 martie, de la ora 20.30, în prima etapă a play-off-ului Ligii I. Cele două echipe au mai fost adversare o dată în această săptămână, luni, în ultima etapă a sezonului regulat, tot la Craiova, când oaspeţii s-au impus cu 2-1.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net