De ce a fost eliberat Gică Popescu. Motivarea instanței

Ultima actualizare:

     „Baciul” a executat jumătate din pedeapsa primităFoto: Mediafax
„Baciul” a executat jumătate din pedeapsa primităFoto: Mediafax

Judecătoria Sectorului 4 a motivat decizia de eliberare condiționată a lui Gheorghe Popescu prin faptul că a scris patru lucrări, a avut un comportament bun, a luat parte la activități și a fost recompensat în penitenciar. Procurorii au făcut contestație care urmează să fie judecată până cel târziu la începutul lunii noiembrie. În cazul în care decizia instanței rămâne aceeași, "Baciul" va fi eliberat.

"Potrivit caracterizării ataşate la dosar, condamnatul a participat la activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere şi a desfăşurat activităţi productive în interiorul locului de deţinere din aprilie 2014. A elaborat şi publicat patru lucrări ştiinţifice în perioada septembrie 2014 - martie 2015 iar în prezent este în curs de redactare a unei alte lucrări. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei iar pentru implicarea în cadrul activităţilor productive şi de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014 - august", se arată în motivarea instanței.

Decizia nu este definitivă. Potrivit judecătorului,  "petentul execută pedeapsa în regim semideschis”, nu are antecedente penale, iar pe perioada detenției a menținut permanent legătura cu mediul de suport prin vizitele soției sale și prin apeluri telefonicie, beneficiind de sprijinul moralal familiei. Instanța a mai precizat că există premise că timpul executat de Gică Popescu a fost suficient pentru reeducarea lui, potrivit Mediafax.

Curtea de Apel București l-a condamnat pe Gică Popescu la data de 4 martie 2015, în  în "Dosarul Transferurilor" . El a primit trei ani, o lună și zece zile de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Alături de el au mai fost condamnaţi Jean Pădureanu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Ioan Becali, Victor Becali, Cristian Borcea și Gheorghe Neţoiu, şi. La 5 octombrie, Judecătoria Sectorului 4 a decis că Gică Popescu poate fi eliberat condiționat, după ce a executat jumătate din pedeapsa primită, hotărârea nefiind definitivă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net