Cristi Chivu e antrenor și bonă în familie!

adelina_si_chivu_01.jpg

adelina cristi chivu
Adelina, Cristi Chivu şi fetiţele lor, un tablou fericit în patru
Foto: arhiva personală
Citeste tot despre: 

Adelina și Cristi Chivu formează un cuplu solid de aproximativ zece ani. Îndrăgostiți ca în prima zi, cei doi și-au lăsat cariera pentru a se ocupa de educația fetiţelor. Cristi Chivu este bonă, profesor și antrenor de fotbal pentru micuțele lui.

Cine credea că relația dintre Adelina Chivu (34 de ani) și Cristi Chivu (35 de ani) nu va rezista foarte mult timp s-a înșelat amarnic. Cei doi s-au cunoscut pe când tânăra lucra ca jurnalistă la trustul Mediafax în urmă cu zece ani, iar Cristi Chivu era un fotbalist respectat în Italia și la echipa națională. Băiatul chipeș pe atunci în vârsta de 24 de ani s-a îndrăgostit și a invitat-o pe Adelina într-o vacanță de poveste pe banii lui. A fost refuzat, dar numai până când jurnalista a pus punct relației în care se afla. S-au plăcut, s-au iubit și s-au luat, au două fetițe care le seamănă leit și de care se ocupă personal.

chivu_si_fetele_fotbal.jpg

cristi chivu
Cristi Chivu are parte de meciuri de fotbal încinse cu fiicele sale
Foto: arhiva personală

Adelina şi Cristi puteau să-și vadă liniștiți de carieră, însă au preferat să nu-și lase fetele să crească cu persoane străine. Cristi Chivu a strâns suficienți bani să trăiască atât el, cât şi copiii și nepoții lui liniștiți până la pensie. Salariul fotbalistului la Internazionale Milano s-a ridicat la suma de 2,1 milioane de euro pe sezon. Unul pe măsura unui sportiv apreciat, cu Liga Campionilor în palmares.

După cum se poate observa în imagini, Chivu este un tată model: se antrenează cu Natalia (7 ani) şi Anastasia (5 ani), joacă fotbal în curtea casei din Paradisul Verde de la Corbeanca şi  fac temele împreună.  În concluzie, se distrează pe cinste.

Adelina Chivu a fost ofertată în ultima vreme de televiziuni importante din România, însă a refuzat politicos. Vrea să mai aştepte până mai cresc cele două comori din viața sa. În schimb, pentru bani, familia a acceptat să apară în reclame sau în emisiuni sportive la noi în țară sau în Italia.

Cei patru au fost de curând în două vacanțe de poveste: în Thailanda, unde s-au bucurat de soare și locurile exotice, și în Austria, unde s-au răsfățat la târgurile de cadouri.

adelina_chivu_vacanta.jpg

adelina chivu
Adelina Chivu, relaxare în Thailanda
Foto: arhiva personală

cristi_chivu_vacanta.jpg

cristi chivu
Cristi Chivu are o viaţă plină şi după ce s-a retras din activitatea de fotbalist
Foto: arhiva personală
Loading...
 
 

Citește și