Craiova, avantajată de program în lupta pentru titlu

universitatea_craiova_bucurie.jpg

Bucuria jucătorilor Universității Craiova
Bucuria jucătorilor Universității Craiova
FOTO: Sportpictures.eu

Lupta la titlu e mai pasionantă ca oricând după ce coșmarul lui Dan Petrescu a prins contur la Giurgiu. Acum, pentru prima dată de la înființare, Universitatea Craiova a urcat pe primul loc în clasament, la un punct în fața CFR-ului. Oltenii par mai avantajați de program.

Clujenii au condus cu 2-0 în fața Astrei din minutul 17 grație lui Rondon și a lui Burcă și părea că nimic nu ar putea să-i clintească de pe primul loc. Din păcate pentru ei, autogolul lui Bordeianu, din minutul 31 și golul marcat de Alibec, în minutul 80, au fost decisive în schimbarea liderului. Motiv pentru antrenorul Dan Petrescu să dea vina pe ghinion. ”Ghinionul a fost principalul motiv. În meciul cu Steaua am avut mult noroc, cred că astăzi situaţia s-a întors. Nu înţeleg cum cei de la Astra au dat două goluri, că au avut maximum două ocazii. Noi am avut cred 6-7 ocazii mari, la 2-0, la 2-1, la 2-2. Meritam victoria, dar ăsta-i fotbalul. Presiunea a fost prea mare poate şi s-a ratat incredibil de mult, mai ales că noi eram o echipă pragmatică, care nu rata când avea ocazii. Au venit şi momente din acestea, când trebuie să ştim să trecem peste ele”, a declarat ”Bursucul”. El vede totuși și un lucru bun în această rocadă cu Craiova: ”Presiunea trebuie să fie pe Craiova, ei sunt pe primul loc, ei trebuie să câştige, ei sunt favoriţi. Singurul lucru pozitiv este că încă suntem la mâna noastră, dacă câştigăm toate meciurile nu mai are ce să se întâmple. Dacă pierdem vreun meci şi Craiova le câştigă pe toate, atunci o să fie campioni înainte să mergem la Craiova”, a mai spus el

Dacă studiem programul ambelor echipe în cele patru etape rămase de jucat, observăm că ardelenii au un program ceva mai dificil, cu deplasări la FCSB și la Craiova, acolo unde ar putea disputa o adevărată finală în ultima etapă, dacă distanța dintre cele două echipe se va menține.

Cu cine mai au de jucat Univ. Craiova și CFR Cluj

Univ. Craiova

FCSB (a)

FC Botoșani (d)

Astra (d)

CFR Cluj (a)

CFR Cluj

Gaz Metan (a)

FCSB (d)

FC Botoșani (a)

Univ. Craiova (d)

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1