CFR e adevăratul lider!

20-sport-_rps5783asdfgasdf.jpg

Clujenii alcătuiesc una dintre echipele foarte puternice ale campionatului
Foto: sportpictures.eu
Citeste tot despre: 

Steaua e în continuare în fruntea campionatului doar pentru faptul că CFR Cluj a început sezonul cu o penalizare de şase puncte. Ardelenii au recuperat formidabil acest deficit şi au intrat puternic în lupta pentru titlu.

Victoria obţinută joi seară pe terenul campioanei Astra (2-1) a confirmat faptul că CFR Cluj e echipa momentului în România. Starea de insolvenţă şi datoriile care le-au “furat” clujenilor şase puncte nu i-a împiedicat pe fotbaliştii antrenaţi de Vasile Miriuţă să-şi vadă de treabă pe teren. Aşa se face că, după 18 etape scurse din sezonul regulat, CFR Cluj a strâns 35 de puncte (în clasament are numai 29), peste Steaua şi celelalte formaţii de top. “Avem un regret că nu suntem pe primul loc. În clasamentul meu, acolo ne aflăm”, a punctat Miriuţă. Vişiniii îşi merită pe deplin statutul de lideri în condiţiile în care în această toamnă au bătut de două ori Astra (5-1 şi 2-1), o dată pe Steaua (2-1) şi o dată pe Dinamo (2-0), pe ambele în deplasare. De altfel, CFR Cluj s-a descurcat de minune contra echipelor tari din Liga I, singurul eşec notabil fiind consemnat împotriva Viitorului.

“Ar fi păcat să nu terminăm acolo sus”, a mai spus Miriuţă, principalul obiectiv al echipei sale fiind acum calificarea în play-off. Cu opt etape rămase din prima parte a campionatului, CFR e în Top 6, cu patru puncte peste locul al şaptelea ocupat de FC Botoşani, primul care duce în play-out. O dată ce ardelenii îşi vor asigura prezenţa în play-off, atunci de CFR Cluj se va putea vorbi ca o candidată serioasă în lupta pentru titlu. “Sincer, mă gândesc la câştigarea campionatului, însă doar dacă şefii mei vor mai aduce doi-trei jucători”, a precizat antrenorul echipei din Gruia.

Au al doilea atac al campionatului

Faptul că CFR Cluj e pe val e demonstrat şi de faptul că fosta campioană a României a marcat în primele 18 etape un număr de 30 de goluri, cu unul mai puţin decât a înscris Dinamo (31), “câinii” fiind lideri în această stagiune la capitolul eficienţă ofensivă. Principalul marcator al “ceferiştilor” e Cristi Bud (9 goluri), aflat pe locul secund în clasamentul golgheterilor, după Llullaku de la Gaz Metan (14 goluri).

CFR Cluj nu poate juca în Europa

Numai la noi se poate întâmpla ca echipa cea mai bună a campionatului să nu aibă drept de joc în cupele europene. Asta pentru că CFR Cluj plăteşte tribut stării de insolvenţă în care se află clubul. “E un pic supărător, dar sunt sigur că jucătorii mei vor face pasul în vară spre echipe mai mari. Alte probleme nu sunt la noi, iar cu banii suntem la zi”, a explicat Vasile Miriuţă.

loading...
Loading...

Citește și

  • Finala Cupei României la fotbal se va disputa la 10 mai, pe Arena Naţională din Capitală, între Dinamo Bucureşti şi CFR Cluj.

  • CFR Cluj, Steaua, tehnicieni, prieteni, Energie Cottbus

    Laurenţiu Reghecampf şi Vasile Miriuţă se cunosc de 16 ani, de când împărţeau acealaşi vestiar la trupa germană. Între timp, actualul antrenor al clujenilor a devenit un apropiat al cuplului Reghe – Prodan, soţia stelistului ajutându-l chiar să preia diferite echipe.

  • CFR Cluj va porni sezonul viitor al Ligii I cu minus 9 puncte, iar grupările Rapid, ASA Târgu Mureş şi Petrolul Ploieşti vor avea un handicap de câte 6 puncte, a decis Comisia de fond a Sistemului Naţional de Licenţiere, au declarat pentru News.ro surse din cadrul FRF.

  • Nici n-a trecut bine decizia finală primită de la TAS privind penalizarea de şase puncte a celor de la CFR Cluj că fosta campioană a României a mai încasat o lovitură sub centură.