Ce bun era Tamaş aici! Aşa arată băncile de rezerve ale lui Plzen!

Ultima actualizare:

    Dică şi compania vor lua loc în doza de bere de pe Doosan ArenaFoto Click!
Dică şi compania vor lua loc în doza de bere de pe Doosan ArenaFoto Click!

Cehia este ţara din care vine Viktoria Plzen, dar şi ţara cu cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor de pe întreg globul pământesc.

Adversara FCSB-ului este o echipă puternic susţinută financiar, vicecampioana Cehiei având numeroşi sponsori din toate domeniile. Berea nu putea să nu se alăture fotbalului, mai ales că merg mână în mână. Gambrinus varsă bani grei în Plzen şi în fotbalul cehesc, inclusiv prima ligă purtând numele cunoscutei mărci de bere. Diseară, ceilalţi oficiali care nu vor juca pe Doosan Arena, dar vor fi implicaţi în treburile echipei, vor lua loc în cutia de bere! Aţi auzit bine, băncile de rezerve având forma dozelor de Gambrinus. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că acum era nevoie de Gabriel Tamaş! În primul rând pentru că apărarea FCSB-ului suferă enorm, Bălaşa, Momcilovic şi Larie neridicându-se la nivelul aşteptărilor, iar apoi pentru că fotbalistul, iubitor recunoscut al lui Bachus, putea să ajute la epuizarea stocului de Gambrinus din Plzen!


    Cutia de bere e din tablă, ca şi recipientul pentru această licoare maginăFoto Click!
Cutia de bere e din tablă, ca şi recipientul pentru această licoare maginăFoto Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net