Cantonament spartan

Ultima actualizare:

Jocul modest al roş-albilor din prima parte a campionatului a plasat echipa abia pe locul şapte în Liga I şi a dus la eliminarea din Cupa României. Explicaţia a fost: slaba pregătire fizică sub comanda lui Bonetti. Dorinel Munteanu a încercat să resusciteze lotul, însă a plecat după numai cinci etape, iar acum Ţălnar are misiunea de a revitaliza jucătorii.

Fiind adeptul unei pregătirii spartane, "Ţânţarul" îşi va pune planul în aplicare. "Obligatoriu e nevoie de un cantonament la munte, e cel mai bun exerciţiu pentru a încărca bateriile", e deviza sa. Iată planul de pregătire al roş-albilor în stagiul de la Poiana Braşov programat în perioada 15 - 26 ianuarie. Trezirea se va da dimineaţa devreme, în jurul orei 7.00, tot lotul se va deplasa cu autocarul de la hotel spre munte şi jucătorii vor începe cu exerciţiile de înviorare.

Apoi, staff-ul tehnic îi va împărţi în mai multe grupe şi se încep alergările, cursa fiind de aproximativ zece kilometri.După aproape două ore petrecute la altitudine, se va reveni la bază, se va servi micul dejun, iar fotbaliştii vor intra la odihnă. La prânz e stabilit al doilea antrenament, apoi masa, somnul şi program liber. După-amiază, dinamoviştii se vor "reuni" la sala de forţă, unde vor mai petrece o oră.

Stingerea e stabilită în jurul orei 22.00. În cele 11 zile de pregătire, roş-albii nu vor lucra cu mingea, decât spre finalul cantonamentului. Accentul se va pune pe pregătirea fizică, iar la final se va întocmi un raport cu parametrii fiecăruia. Elevii lui Ţălnar vor fi monitorizaţi pe toată durata exerciţiilor. Antrenamentele tactice vor fi efectuate în stagiul din Marbella (31 ianuarie - 17 februarie), acolo unde sunt programate mai multe meciuri amicale.  

La Dinamo, fostul antrenor Dario Bonetti a luat o serie de măsuri ce l-au îndepărtat de jucători. Înaintea partidei cu CFR, portarul Bălgrădean a fost trecut în rezervă pentru că era prieten cu tehncianul ardelenilor Ioan Andone, iar Luchin a fost acuzat de blat. "Stăteam şi în tribună dacă trebuia, dar nu poate fi un motiv să fiu scos din poartă pentru că aş avea o relaţie de prietenie cu Andone", a spus goalkeeperul. "Am fost afectat de cele spuse atunci. Am suferit mult", a anunţat şi Luchin.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net