Burleanu schimbă iar sistemul comopetiţional

razvan_burleanu_discurs7.jpg

Liga 1 şi Liga 3 vor avea în curând mai puţin echipe pentru a se preveni abandonul
Foto: Click!

Răzvan Burleanu a fost reales preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal pentru încă patru cu susţinere majoră din partea fotbalului mic, iar acesta începe al doilea mandat cu propuneri despre reformarea lui.

Astfel, la doi ani după ce s-a renunţat la o ligă secundă cu două serii şi comprimarea masivă al celui de-al treilea eşalon, şeful FRF vrea să să restrângă şi mai mult aceste divizii pentru a evita retragerile de pe parcursul sezonului care lasă ligile incomplete. De asemenea, acesta intenţionează şi înăsprirea condiţiilor de licenţiere, asftel încât să mai facă fotbal profesionist doar cine îşi permite. „Liga a 2-a trebuie să fie cu 18 echipe, iar Liga a 3-a trebuie întărită. Trebuie să ne asigurăm că sunt cât mai puține echipe care se retrag din campionat. Vom implementa pentru prima dată în istoria fotbalului românesc criterii de participare, criterii financiare și de infrastructură. Obiectivul este să avem cât mai puține echipe care se retrag și ca toți jucătorii, antrenorii și personalul implicat să își primească banii”, a declarat Burleanu pentru FRF.ro.

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1