«Arena Naţională este în paragină!»

Ultima actualizare:
Mircea Sandu susţine că arena ar  putea să nu mai fie folosibilă din  august, întrucât nu a primit  certificatul de securitate de la ISU (Foto: Nicu Profir)
Mircea Sandu susţine că arena ar putea să nu mai fie folosibilă din august, întrucât nu a primit certificatul de securitate de la ISU (Foto: Nicu Profir)

Arena Naţională şi-a deschis întâia oară porţile în septembrie 2011 cu prilejul meciului dintre România şi Franţa. A fost o inaugurare fastuoasă, pe măsura sutelor de milioane investite în stadionul de 55.000 de locuri. Un singur detaliu a scăpat organizatorilor atunci şi nu s-a rezolvat nici până în ziua de azi: problema gazonului.

Decizia a monta şi un acoperiş la Arena Naţională, înaintea efectuării unui studiu pentru a vedea cum va afecta acest lucru dezvoltarea şi întreţinerea gazonului, s-a dovedit eronată.

Adrian Oprişan, cel responsabil pentru „muşuroaiele de cârtiţe" de la primul meci, a susţinut la vremea respectivă că e nevoie de o nouă investiţie, de aproximativ 1 milion de euro, într-un sistem de iluminat artificial şi de ventilaţie.

Gazonul a cedat la primul meci de pe stadion, România-Franţa


    Mircea Sandu susţine că arena ar  putea să nu mai fie folosibilă din  august, întrucât nu a primit  certificatul de securitate de la ISU (Foto: Nicu Profir)
Mircea Sandu susţine că arena ar putea să nu mai fie folosibilă din august, întrucât nu a primit certificatul de securitate de la ISU (Foto: Nicu Profir)

„ Astfel, înaintea finalei Ligii Europa din mai 2012, Primăria a plătit câteva sute de mii de euro pentru închirierea unei astfel de instalaţii, în condiţiile în care ar fi putut cu aceşti bani să acopere jumătate din suma necesară achiziţionării sistemului.

Cei de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti se ocupă de întreţinerea gazonului.  La 10 iulie, Steaua şi Petrolul se vor întâlni pe Arena Naţională în Supercupa României, iar Astra are meci pe 11 iulie cu Domzale, pe acelaşi stadion. Cu şase zile înaintea primei partide, gazonul e ars, iar pe o suprafaţă importantă de joc nici măcar nu există.

Venit în „vizită de lucru", preşedintele FRF Mircea Sandu a povestit ce a văzut la Arena Naţională.

„Am intrat în stadion. O femeie la mijlocul terenului cu furtunaş de un centimetru diametru, întins 16 metri de la Peluza Sud.  Am întrebat-o ce face cu furtunul acolo şi mi-a zis că repară iarba prin inundareş", a spus Naşu' ieri la Sport Total FM.

"Este indamisibil ca o investiţie de peste 160 de milioane de euro să ajungă în paragină după un an şi jumătate. Pe scările de la intrarea principală o să vedeţi că sunt cojiţi pereţii. Mărăcini de peste un metru la exteriorul stadionului", a mai spus Sandu.

- Septembrie 2011 - la meciul inaugural, România-Franţa, gazonul s-a prezentat catastrofal, formându-se adevărate muşuroaie. - Septembrie 2011 - după meciul de deschidere, gazonul este înlocuit în totalitate cu "iarbă olandeză". Se mai cheltuiesc alte 400.000 de euro.- Aprilie 2012 - Pentru că venea peste noi finala Ligii Europa, s-a instalat un alt gazon. Acesta a fost cel mai scump, costând aproximativ 4 milioane de lei. - Septembrie 2012 - Concertul Red Hot Chilli Peppers din august a lăsat urme adânci în gazon, care a fost schimbat a treia oară. - Martie 2013 - Înaintea jocului cu Chelsea, Steaua a investit aproximativ 50.000 de euro pentru a schimba o mare parte din gazon.- Iunie 2013 - Federaţia a mai cheltuit 20.000 de euro, pentru ca suprafaţa de joc să se prezinte în condiţii onorabile la finala Cupei României şi la amicalul cu Trinidad Tobago.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net