Antrenorul Craiovei și-a atacat jucătorii după eșecul cu CFR Cluj

martinos_ouzounidis_antrenor_craiova.jpg

Martinos Ouzounidis
Martinos Ouzounidis
FOTO: Sportpictures.eu

Antenorul grec al Universității Craiova, Marinos Ouzounidis, și-a atacat direct jucătorii după prestația lamentabilă de după meciul pierdut acasă, cu 3-1, în fața celor de la CFR Cluj.

"Nu am fost agresivi, am pierdut toate mingile... Dacă ei cred că dacă vor câştiga finala cupei totul e OK, fac o mare greşeală. Nu e o performanţă după modul în care au jucat azi. Am început foarte bine, dar apoi nu mi-a venit să cred ce am văzut. Ştiam că avem unele probleme, dar nu e fotbal ce am jucat azi. Avem o echipă bună şi într-o săptămână am distrus totul. De ce? Aştept aceste explicaţii din partea jucătorilor mei! În condiţiile de faţă, e mai bine să pun pe teren echipa a doua în meciul cu FCSB. Ce e asta? Să văd asta încă o dată? Nu accept asta. Nu e echipa mea, nu e stilul meu. Nu pot să înţeleg cum au renunţat la luptă, chiar dacă scorul putea fi 10-0. E de necrezut! Primul lucru este să fii o echipă şi să joci ca o echipă, să dai totul până la final, chiar dacă rezultatul poate nu îţi va fi favorabil. Nu accept să renunţi la meci. În acest moment, aceştia sunt jucătorii pe care îi avem. Sunt dezamăgit şi de jucătorii cu experienţă, ei trebuie să ajute echipa. Dacă jucăm aşa, e bine să punem echipa a doua cu FCSB, ca să ne pregătim de cupă. Dacă nu câştigi cupa, nu te duci în Europa, ce e asta? Trebuie să schimbăm multe lucruri", a declarat Ouzounidis după meci.

CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii I.

Au marcat Baiaram ’11 pentru gazde şi Păun ‘5, ’74 şi Deac ’68 pentru oaspeţi.

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1