Analiză: nimic nou sub soare la FCSB după amicalele din Spania

Ultima actualizare:

    Mihai Teja
Mihai Teja

Roș-albaștrii lui Mihai Teja au încheiat cantonamentul de iarnă cu aceleași probleme pe care le aveau sub conducerea lui Dică.

Fără înfrângere, dar și fără victorie, în cele trei meciuri amicale din Spania, noul FCSB ghidonat de Teja nu le-a oferit fanilor motive de optimism în ceea ce privește sezonul de primăvară și tentativa de a „fura” titlul din mâna lui CFR Cluj.

Schimbarea radicală făcută de Gigi Becali la FCSB la finalul anului trecut n-a avut rezultatul scontat. Hulitul Dică a plecat, echipa a intrat în era Mihai Teja, dar echipa și jocul din 2019 se înscriu pe aceeași lungime de undă ca și în 2018. Remizele din cantonamentul iberic cu Lucerna (0-0), Shanghai Shenhua (2-2) și Dinamo Kiev (1-1) i-au arătat lui Teja că are în continuare multe lucruri de reglat. Din păcate pentru noul tehnician de la FCSB, deficiențele arătate de roș-albaștrii în cele trei amicale au fost cam aceleași care s-au văzut și în prima parte a stagiunii.

În primul rând, deși a avut la dispoziție o întreagă lună pentru transferuri, Gigi Becali n-a adus nici un fundaș central, iar defensiva stă tot pe umerii mijlocașului reprofilat Lucian Filip, titularizat de Teja în dauna lui Mihai Bălașa. Culmea, în urmă cu o lună, atunci când a preluat FCSB-ul, Teja declara că n-are cum să facă posesie cu Filip, lăsând de înțeles că nu l-ar dori în lot.

Incertitudine e și în centrul liniei de mijloc, acolo unde Mihai Teja l-a folosit în Spania pe Dragoș Nedelcu, în condițiile în care revenirea veteranului Pintilii e în continuare amânată. În mod sigur, antrenorul FCSB-ului nu va juca în oficiale cu doi „închizători” decât în cazuri speciale, astfel că va avea de ales între un Nedelcu neconvingător și un Pintilii afectat de probleme fizice.

Ofensiva oferă și ea motive de îngrijorare, începând cu jucătorii de creație care ar trebui să facă diferența. Sistemul 4-1-4-1 se pliază deocamdată cel mai bine pe lotul de jucători aflați la dispoziția lui Teja, în ciuda faptului că antrenorul de 40 de ani și-ar fi dorit un 4-3-3 mai incisiv. Nou-veniții Stoian și Florentin Matei n-au dezamăgit în amicale, dar nici n-au strălucit, în timp ce „perlele” Man, Tănase și Coman refuză să explodeze cu adevărat, așa cum se așteaptă Gigi Becali. Astfel, nu-i exclus ca „bătrânul” Teixeira (38 de ani) să fie mai util în meciurile oficiale care bat la ușă decât mai tinerii săi colegi. Întrebările lui Teja persistă și în avanposturi, pe poziția de vârf împins. Cum „Bizonul” Gnohere pare să fie menajat pentru a fi vândut pe bani frumoși, iar Hora abia a intrat în „horă”, Mihai Teja l-a utilizat cu precădere pe Raul Rusescu, un fotbalist despre care se spunea de curând că are zilele numărate la FCSB. „Dacă nu vine Fortes, n-avem un plan de rezervă pentru că lui Teja îi place mult de Rusescu, spune că intră foarte bine în combinații”, afirma zilele trecute patronul Becali.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net