FOTO Naționala Portugaliei a ajuns acasa! Ronaldo le-a prezentat fanilor trofeul european

Ronaldo le-a arâtat fanilor trofeul.jpg

Ronaldo le-a arâtat fanilor trofeul
Ronaldo le-a arâtat fanilor trofeul
foto:AP
Citeste tot despre: 

Jucătorii naţionalei Portugaliei, noua campioană europeană, au fost sărbătoriţi, luni, de mii de persoane la sosirea la Lisabona, ei mergând cu un autocar acoperit pe străzile capitalei.

Avionul companiei naţionale TAP Portugal, numit "Eusebio", care transporta echipa, a sosit la Lisabona cu o jumătate de oră întârziere, primii care au ieşit din aeronavă fiind căpitanul Cristiano Ronaldo şi selecţionerul Fernando Santos, cei doi prezentând trofeul fanilor.

Avionul care i-a adus pe fotbaliști în Portugalia a întârziat 30 de minute.jpg

Avionul care i-a adus pe fotbaliști în Portugalia a întârziat 30 de minute
Avionul care i-a adus pe fotbaliști în Portugalia a întârziat 30 de minute
foto:AP

Jucătorii au scandat "suntem campioni" şi au cerut fanilor să cânte alături de ei.

Cristiano Ronaldo şi coechipierii lui vor fi primiţi la Palatul Belem de preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, ei urmând să fie decoraţi cu "Ordinul de Merit". 

Nani și coechipierii au sărbătorit de la aeroport câștigarea titlului european.jpg

Nani și coechipierii au sărbătorit de la aeroport câștigarea titlului european
Nani și coechipierii au sărbătorit de la aeroport câștigarea titlului european
foto:AP

După vizita la preşedinte, jucătorii vor merge într-un fan-zone din nordul Lisabonei.

Reprezentativa Portugaliei a învins, duminică, pe Stade de France, cu scorul de 1-0 (0-0), după prelungiri, selecţionata Franţei, şi a câştigat Campionatul European de Fotbal pentru prima oară în istorie. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Eder, în minutul 109.

Loading...

Citește și