Euro 2016: Germania a rupt blestemul italian

Ultima actualizare:

    Bucuria nemților dupa eliminarea GermanieiFOTO: AP
Bucuria nemților dupa eliminarea GermanieiFOTO: AP

”Finala din sferturi”, așa cum a fost denumită confruntarea dintre Germania și Italia, și-a meritat supranumele. S-a impus la penalty-uri Germania, care a câștigat cu scorul de 7-6 (1-1 după 120 de minute).

Pe cât sunt de intense sunt pentru fani, pe atât de nedrepte sunt pentru fotbaliști loviturile de departajare. Mai ales când cele două echipe au demonstrat că sunt egale ca valoare, așa cum s-a întâmplat aseară, dar și când în poartă se află doi dintre cei mai buni portari ai lumii: Buffon, respectiv Neuer. Dar, pentru că trebuie să existe o învingătoare, aseară numele acesteia a fost Germania. Nemții au reușit să elimine pentru prima dată Italia de la un turneu final la capătul unui adevărat thriller la loviturile de departajare, acolo unde nu mai puțin de 9 jucători de la fiecare echipă au bătut penalty-uri!

În cele 90 de minute regulamentare am văzut o echipă a Germaniei care a părut mai stăpână pe joc. De altfel, nemții au și deschis scorul prin Mesut Ozil, care a concretizat în minutul 65 o superbă fază de atac. Meciul mergea spre o victorie a nemților, numai că în joc a intrat Boateng. Era minutul 78 când fundașul Germaniei a sărit ca un începător, cu mâinile pe sus, la un duel la cap în careul propriu și arbitrul a dictat penalty. A executat perfect Bonucci, care a păstrat Italia în joc și a dus meciul în prelungiri și, apoi, la loviturile de departajare.

În semifinale, Germania va juca împotriva învingătoarei meciului Franţa - Islanda, programat duminică, de la ora 22.00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net