Trucul perfect! S-a dat lovit pentru a „fenta” Ramadanul

Ultima actualizare:

    Portarul Hassan s-a întins pe jos pentru a întrerupe meciul
Portarul Hassan s-a întins pe jos pentru a întrerupe meciul

În fiecare an, perioda Ramadanului e cel mai mare adversar pentru sportivii musulmani. La fel se întâmplă şi acum, înainte de Campionatul Mondial din Rusia, câteva dintre naţionalele calificate fiind nevoite să se pregătească în condiţiile în care jucătorii ţin post până la lăsarea serii.

Astfel, fotbaliştii tunisieni s-au dovedit inventivi şi au găsit o metodă prin care să bea apă şi să mănânce chiar în timpul meciurilor. La amicalele cu Portugalia şi Turcia, ambele încheiate cu acelaşi scor (2-2), portarul Mouez Hassen s-a dat accidentat în propriul careu, permiţându-le coechipierilor să fugă la marginea terenului pentru o gură de apă şi o mică „gustare”.


    În plin Ramadan, jucătorii tunisieni s-au alimentat la marginea terenului
În plin Ramadan, jucătorii tunisieni s-au alimentat la marginea terenului

Ingenioasa tactică a funcţionat de fiecare dată, tunisienii întorcându-se cu forţe proaspete care s-au concretizat şi pe tabelă. În acest an, Ramadanul se va încheia la 15 iunie, la timp pentru ca echipele musulmane de la Mondialul din Rusia să se elibereze de această interdicţie religioasă. Tunisia va juca primul meci la 18 iunie împotriva Angliei, în Grupa G  a turneului final.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net