Sztojka Ivan, unul dintre ucigaşii lui Marian Cozma, a fost eliberat condiționat din închisoare

sztojka-ivan-epa-h_02791221m.jpg

Sztojka Ivan, unul dintre ucigașii lui Marian Cozma, a părăsit închisoarea înainte de termen
Foto: EPA

Cu patru ani înainte de termen, Sztojka Ivan, unul dintre cei care l-au ucis pe handbalistul Marian Cozma, a fost eliberat condiționat din închisoare.

Conform presei din Ungaria, eliberarea s-ar fi produs în 19 iulie, iar condamnatul a părăsit în secret penitenciarul. Acesta a dat și o petrecere, iar mai apoi și-a cumpărat un automobil de lux... Inițial, Sztojka Ivan fusese condamnat la 20 de ani de închisoare, dar la apel pedeapsa a fost stabilită la 13 ani. Și redusă mai apoi la 9. Ceilalți vinovați, Raffael Sandor şi Nemeth Gyozo, au fost condamnaţi inițial la închisoare pe viaţă în primă instanţă, însă pedeapsa a fost redusă la  18 ani.
Vestea că unul dintre ucigașii fiului său a fost eliberat l-a șocat pe tatăl lui Marian, Petre Cozma, care se confruntă și cu probleme de sănătate. 

Component al echipei de handbal din Veszprem, Marian Cozma a fost ucis în 8 februarie 2009, într-un club din orașul maghiar, acolo unde sărbătorea alături de colegii din echipă. 

Loading...