Scandal după proba de dans la JO

CLIIMA20140219_0097_1.jpg

Scott Moir şi Tessa Virtue, în timpul programului liber (Fotografii: Reuters)

Scandalul e în floare la Jocurile Olimpice de la Soci, într-o probă în care armonia pare la ordinea zilei: patinajul artistic, dans.

Clasaţi pe locul secund în concursul de dans, canadienii Scott Moir şi Tessa Virtue, campionii ediţei precedente, au acuzat-o pe antrenoarea lor, rusoaica Marina Zoueva, că nu le-a alcătuit cel mai bun program, astfel încât ei să cucerească din nou titlul.

Acuzaţiile lor ar putea părea aberante, dacă nu ar fi un mic amănunt suplimentar: Zoueva este şi antrenoarea noilor campioni, americanii Charlie White şi Meryl Davis. Iar cele două perechi nu doar că au acelaşi antrenor, dar se antrenează în acelaşi loc şi sunt considerate cele mai valoroase din lume în prezent.

După ce au terminat pe locul doi şi au luat argintul, Virtue şi Moir au organizat o conferinţă de presă în care au spus că simt că Zoueva a avut un tratament preferenţial faţă de rivalii lor.

„Este un proces interesant, cu siguranţă. Desigur, ea antrenează ambele echipe şi e un lucru delicat, dar noi nu am fost lăsaţi să facem nimic suplimentar pentru a ne îndeplini obiectivul. I-am spus de câteva ori antrenoarei noastre că nu suntem mulţumiţi. Nu putem fi fericiţi doar cu medalia de argint", a declarat Scott Moir.

Cele două perechi au păstrat distanţa după terminarea probei

CLIIMA20140219_0098_1.jpg

Scott Moir şi Tessa Virtue, în timpul programului liber (Fotografii: Reuters)

În urmă cu patru ani, situaţia a fost inversă. Antrenaţi tot de Marina Zoueva, canadienii au luat aurul olimpic, char acasă, la Vancouver, iar americanii argintul. Dar de atunci Moir şi Virtue au fost bătuţi constant de rivalii lor americani la Mondiale şi, acum, la Jocurile Olimpice.

Conform vicecampionilor, tensiunile în relaţia cu antrenoarea au apărut în momentul în care aceasta a decis să însoţească perechea americană la Naţionalele SUA, în detrimentul canadienilor, care şi ei aveau Naţionalele în aceeaşi perioadă.

Apoi, canadienii îi reproşează tehnicianului lor schimbarea muzicii. „Ne-am simţit ca şi cum ea nu s-ar fi aflat în colţul nostru. Ne aşteptam ca Marina să fie alături de echipa noastră şi să fie cu noi aşa cum s-a întâmplat în Vancouver", a mai spus Moir.

Ca răspuns la acuzaţiile aduse de elevii săi, Marina Zoueva s-a mărginit să spună: „Eu sunt bine, totul e bine. Data trecută i-am dus pe primul loc, acum au terminat pe doi. Este foarte bine, serios", a spus ea. 

Loading...