Relaxare la mare, înainte de marea provocare: Europeanul de tenis de masă

echipe_romania_tenis_de_masa_tricolor.jpg

Componenții echipelor de tenis de masă ale României au dus tricolorul pe plajă
Componenții echipelor de tenis de masă ale României au dus tricolorul pe plajă

Până la emoțiile Campionatului European de la Nantes (programat între 3-8 septembrie), echipele naționale de tenis de masă ale României s-au bucurat din plin de mare!

Aflați în cantonament de pregătire la Constanța, sportivii și-au făcut timp și pentru o binemeritată relaxare. “Bineînțeles că este nevoie, pentru că dăm maximum la sală și știm cât ne antrenăm si cât efort facem. Are nevoie și corpul nostru de câte o relaxare așa”, a declarat Bernadette Szocs, campioană europeană la tenis de masa.
La rândul său, Ovidiu Ionescu, vicecampion mondial și european, a declarat: “Ne detașăm, avem experiența necesară, nu putem sta tot timpul conectați la presiune. Este benefic acest lucru, să mergem pe plajă, să ne destindem, să mai glumim. E foarte frumos, mai ales că suntem prieteni și ne înțelegem foarte bine”.

Ovidiu Ionescu, reporter de ocazie

Ovidiu Ionescu a intrat în rolul reporterului și și-a luat colegele de lot la întrebări. Elizabeta Samara, Bernadette Szocs și Daniela Dodean Monteiro își doresc să fie la fel de relaxate și la Campionatul European de la Nantes, unde vor avea statutul de favorite. Obiectivul fetelor este apărarea titlului continental obținut anul trecut. “Este o presiune pe care nu o simțeam înainte. Este mai greu, pentru că știm că toată lumea încearcă să câștige împotriva noastră și să lupte mai tare pentru că suntem deținătorii titlului. Suntem cei mai buni și încercăm să aparăm ce avem”, a dezvăluit Daniela Dodean Monteiro, în timp ce Bernie Szocs, a spus: “Tot timpul când a fost presiune pe mine am scos niște rezultate extraordinare și sunt pregătită pentru lupta asta”. Elizabeta Samara, care completează echipa ce speră să își apere cu succes titlul continental, știe că poziția de principalî favorită onorează, dar și obligă: ”Știm că toți din Europa vor să ne bată, însă noi suntem o echipă foarte omogenă. Noi sperăm să fie la fel ca la Luxemburg, să urmăm un slogan: fiecare să ia câte un meci și așa o să ieșim locul 1”, a declarat ea.

volei_pe_plaja_tenis_de_masa.jpg

Relaxarea pe plajă nu e completă dacă nu există și o minge de volei
Relaxarea pe plajă nu e completă dacă nu există și o minge de volei

Nici băieții nu se lasă mai prejos. Ei sunt convinși că pot obține un rezultat mare la Nantes. “Cred că orice este posibil, având în vedere ultimele rezultate. Forma noastră din ultima perioadă ne arată că avem o șansă. Avem incredere în noi, formăm o echipă de perspectivă, o echipă care poate cauza foarte multe probleme la acest Campionat European. Obiectivul este o medalie și chiar cred că este posibil”, a declarat Ovidiu Ionescu, vicecampion european.

Componența loturile naționale ale României

La Campionatul European de la Nantes, România va fi reprezentată de 10 sportivi.
Lotul feminin este format din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu şi Irina Ciobanu, antrenor fiind Viorel Filimon. România face parte din Grupa A, alături de Spania şi Slovacia.
Lotul masculin îi include pe Ovidiu Ionescu, Adrian Crişan, Hunor Szocs, Cristian Pletea şi Rareş Şipoş, antrenor fiind Andrei Filimon. România se află în Grupa B, alături de Suedia şi Ungaria.
La ultima ediție a Campionatului European, în 2017, la Luxemburg, România a cucerit medalia de aur cu echipa feminină, în aceeași componență, în vreme ce la masculin s-a clasat pe locul al 11-lea.
 

Loading...

Citește și