Portarul Iranului a izbucnit în lacrimi după ce a fost desemnată omul meciului cu Norvegia

Ultima actualizare:

    Fatemeh Khalili Behfar a avut o evoluție bună contra NorvegieiCaptură video
Fatemeh Khalili Behfar a avut o evoluție bună contra NorvegieiCaptură video

Echipa feminină de handbal a Iranului participă, în premieră, la Campionatul Mondial. Și, așa cum se întâmplă de obicei, n-a putut rezista în primele două meciuri, fiind învinsă atât de România (11-39), cât și de Norvegia (9-41). La finalul celui de-al doilea meci, fiind desemnată MVP, portarul Fatemeh Khalili Behfar a izbucnit în lacrimi.

Aceasta a primit 23 de goluri în cele 33 de minute în care s-a aflat între buturi, dar a avut și intervenţii prin care le-au împiedicat pe jucătoarele norvegiene să înscrie mai mult. Mai exact, ea a avut un procentaj de 23% (7 aruncări apărate din totalul de 30). În meciul cu România, în care a evoluat aproape în permanență, portărița a înregistrat un procentaj de 32% (18 parade la 6 de aruncări). Fatemeh Khalili Behfar a primit un trofeu, iar coechipierele ei au îmbrăţişat-o. În acest răstimp, norvegiencele au aplaudat-o, iar mai apoi jucătoarele celor două echipe au făcut o fotografie împreună.Iranul va juca mâine (marți, 7 decembrie) ultima partidă a grupei împotriva Kazahstanului, câștigătoarea urmând a se califica în Grupa Principală II, alături de Norvegia și Români, care se înfruntă în aceeași zi, la 21.30, pentru a stabili câştigătoarea Grupei C.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net