Nadal îl va depăşi pe Sampras la câştigurile din tenis

Ultima actualizare:

Pentru jucătorul iberic, victoria în întrecerea catalană are mai multe semnificaţii. El ocupă locul 3 într-un clasament "all-time", alcătuit după numărul turneelor de tenis pe zgură câştigate în carieră. Nadal a ajuns la 31, înaintea sa mai fiind acum doar Thomas Muster (40) şi Guillermo Vilas (45). "Este incredibil să revin aici, în turneul meu şi în faţa suporterilor. Sunt fericit pentru mine, însă trist pentru David, care a avut un an fantastic şi care ar merita un titlu. Este păcat pentru el că m-a întâlnit în aceste trei finale", a declarat jucătorul care a câştigat pentru a şasea oară la Barcelona.

Nadal are motive să fie mulţumit. În doar două săptămâni, el s-a impus în două turnee, la Monte Carlo şi în oraşul catalan, victoriile sale aducându-i în cont 728.000 de dolari (290.000 la Barcelona). În vârstă de 25 de ani, ibericul se apropie de suma totală pe care Pete Sampras a obţinut-o pe terenul de tenis, şi anume 43.280.000 de dolari - recordul absolut este deţinut de Roger Federer, cu 62.262.000 de dolari câştigaţi în 12 ani şi 4 luni. Nadal are acum 38.929.000 de dolari, iar specialiştii estimează că dacă se va impune, ca anul trecut, în toate turneele pe zgură şi va atinge finala la Wimbledon, îl va depăşi pe american.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net