Maria, fiica lui Anghel Iordănescu, debut la Prima TV. Va prezenta rubrica știrilor din sport

anghel-iordanescu-si-fiica.jpg

anghel iordanescu
Maria Iordănescu prezintă rubrica de sport la Prima TV
Sursă foto: Arhivă personală

Echipa matinalului de la PRIMA TV se întărește cu încă un profesionist. După o perioadă în care a prezentat știrile la Look Sport Plus, Maria Iordănescu se alătură echipei Focus la Prima Oră. Ea va prezența știrile sportive și le va aduce telespectatorilor primele informații din sport, la început de zi. Microbul sportului vine din familie iar Maria a preluat pasiunea atât de la tatăl ei, celebrul Anghel Iordănescu, cât și de la fratele ei, Edi Iordănescu.  

Maria va debuta în studioul Focus la Prima Oră marți, 22 iunie, și spune că această postură, de prezentator, reprezintă pentru ea împlinirea unui vis. “Practic, îmi îndeplinesc un vis care m-a urmărit toată copilăria și adolescența. Să pot să duc mai departe măcar o frântură din tot efortul depus ani și ani la rând de tatăl și de fratele meu în lumea fotbalului.  Eu simt că, iată, contez și nu este puțin lucru. Este adevărat, am început să mă perfecționez în urmă cu câțiva ani și să înțeleg cum se produc știrile, să deprind mecanismul și mai apoi să ies și să povestesc întregul context. Și, ca în orice partidă, am avut parte și de lovituri, de sentimentul că nu am dat tot, dar iată, odată cu această propunere, am parte și de o victorie.”

Maria așteaptă cu nerăbdare să prezinte știrile din sport și a vorbit despre așteptările sale. “Emoțiile cele mai mari tata le avea la loviturile de la 11 m. Aceeași emoție, adevărat nu cu aceeași intensitate pe care o simțea tata, am trăit-o și eu. Am simțit bucurie că mi s-a oferit această șansă, dar și o emoție puternică pentru ce va urma. Pentru că știrile trebuie să câștige întotdeauna. Fiecare pas pe care îl voi face, cu siguranță, mă va ajuta să ajung mai aproape de public și să am, în final, sentimentul lucrului bine făcut. Mai mult decât atât, propunerea Prima TV mă motivează pentru că nimic nu se poate face fără echipă. Eu am avut șansa să am un debut la pupitrul știrilor Look Sport Plus și să învăț de la cei mai buni. Oamenii de la Cluj m-au aruncat în joc, ca titular, preț de câteva luni, iar acum mă voi alătura echipei Prima TV de la București, fapt care mă obligă să fiu un coechipier bun, un coleg pe care ceilalți să se poată baza”, spune Maria Iordănescu, prezentator al știrilor sportive din matinalul Prima TV. 

«Tata Puiu» a condus România la patru turnee finale

În vârstă de 71 de ani, Anghel Iordănescu este selecţionerul român cu cele mai bune rezultate la cârma naţionalei României. El a condus ”tricolorii” la patru turnee finale ale Campionatelor Mondiale sau Europene. Cu el pe bancă, naţionala ţării noastre a ajuns în sferturile de finală ale CM din 1994, cea mai bună performanţă din toate timpurile pentru fotbalul românesc, dar s-a calificat şi în optimile de finală ale Mondialului următor, cel din 1998. Aceea a fost, de altfel, ultima participare a României la întrecerea supremă. De asemenea, sub conducerea lui Iordănescu, jucătorii noştri au jucat la Europenele din 1996 şi 2016, netrecând, însă, de faza grupelor. 

 

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1