Lucian Bute îi ţine la curent pe fani cu pregătirlie sale

Ultima actualizare:

Bute se află în prezent în Florida, unde se antrenează în compania pugilistului jamaican Glen Johnson, fostul campion mondial IBF la categoria grea-uşoară, care urmează să-l întâlnească, la rândul său, pe americanul Chad Dawson.

"Mai întâi vreau să vă mulţumesc pentru cuvintele voastre de încurajare. Mă bucur foarte mult atunci când citesc toate mesajele voastre. Acest lucru îmi oferă mai multă energie pentru a-mi continua antrenamentele, lucru pe care l-am apreciat până acum.

Echipa mea, din care face parte Andre Kulesza, preparator fizic, şi Martin Brissette, masoterapeut, împreună cu mine, suntem foarte concentraţi. Totul decurge aşa cum era prevăzut. Sunt foarte fericit să-mi recapăt forma şi să lucrez atât de puternic, într-un moment decisiv al carierei mele.

Până în acest moment, am efectuat 76 de reprize de antrenament cu Glen Johnson, între noi existând o concurenţă foarte puternică. În ciuda intensităţii şi dorinţei de a câştiga fiecare repriză, şedinţele de pregătire se derulează în deplin respect, fără niciun fel de animozitate.

Mi-au mai rămas încă 18 reprize de disputat cu Glen, înainte de a ne părăsi în vederea meciului său cu Dawson. După aceea, el va reveni alături de noi pentru a mă ajuta să-mi finalizez pregătirea. Un boxer mexican va fi prezent, de asemenea, pentru ultimele trei săptămâni de antrenamente", scrie Lucian Bute în ultimul mesaj adresat fanilor săi canadieni.

Meciul dintre boxerul român şi mexicanul Librado Andrade va avea loc pe 18 noiembrie, în oraşul canadian Quebec. Cei doi pugilişti s-au mai întâlnit şi anul trecut, pe 24 octombrie, la Montreal, Bute obţinând atunci victoria la puncte, contestată însă de adversarul său

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net