Joe Frazier a murit la 67 de ani, răpus de cancer

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fostul campion mondial la categoria grea, americanul Joe Frazier, care suferea de cancer la ficat, a decedat ieri, la vârsta de 67 de ani. Anunţul a fost făcut de familia sa într-un comunicat.

Sâmbătă, New York Post a anunţat că Frazier suferea de cancer la ficat în stadiu avansat. Fostul pugilist a fost disgnosticat cu cancer în luna septembrie.

Joe Frazier a fost primul boxer care l-a învins pe legendarul Mohammed Ali, prin decizia unanimă a arbitrilor, după 15 runde, în 1971, la Madison Square Garden din New York, partidă ce a fost supranumită "meciul secolului". În acel moment niciunul dintre boxeri nu cunoscuse înfrângerea. Ulterior, Frazier a pierdut de două ori contra lui Muhammad Ali, în 1974 şi 1975.

Joe Frazier şi-a început cariera cu 29 de victorii consecutive, reuşind să devină pentru prima dată campion mondial al greilor în 1970, după ce l-a învins pe Jimmy Ellis în cinci reprize. În 1973, Frazier, supranimut "Smokin' Joe", s-a luptat din nou pentru titlul mondial, de data aceasta cu compatriotul său George Foreman, dar a fost trimis de şase ori la podea înainte ca lupta să fie oprită. El a fost învins pentru a doua oară de George Foreman în 1976.

În cariera sa, Joe Frazier a avut 32 de victorii, dintre care 27 prin knockout, şi 4 înfrângeri şi a înregistrat un meci terminat la egalitate.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net