Iulia Puşcaşu, răscumpărată cu un ceas

Ultima actualizare:

Ceremonia religioasă s-a desfăşurat la biserica "Precupeţii Noi Adormirea Maicii Domnului" din Bucureşti, iar petrecerea s-a ţinut la hotelul Alexander din Pipera.

Printre cei peste 200 de invitaţi s-au aflat majoritatea colegelor Iuliei de la Oltchim - a lipsit Adina Meiroşu, care este însărcinată -, rugbyştii de la Dinamo, dar şi reprezentanţii altor sporturi, prieteni cu mirii.

Naşii celor doi, handbalista Ionela Gâlcă şi rugbystul Răzvan Stanca au însufleţit petrecerea. Operaţiunea de "răpire" a miresei a revenit unor prieteni foarte buni ai lui Darie.

Mijlocaşul a "răscumpărat-o", însă pentru ca frumoasa Iulia să revină alături de el a fost nevoit să renunţe la... ceasul de la mână (o glumă, fireşte) şi să-i facă o declaraţie de dragoste frumoasei handbaliste de la Oltchim.

Mirii nu vor putea pleca în luna de miere. "Au amânat-o pentru o perioadă pe care o vor stabili amândoi, în funcţie de programul lor. Iulia pleacă mâine (n.r. astăzi), în cantonament, la Vâlcea. Iar Darie se va alătura lotului dinamovist în 15 iulie, când are loc reunirea", ne-a spus Răzvan Stanca.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
florin piersic facebook jpg
image
image
image
image
image
image
profimedia 0871124364 jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Jose Mourinho (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Andy Murray (EPA) jpg
Gloria Buzau Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andres Sfait (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net