Hănescu urcă un loc până pe 36 în clasamentul ATP

Ultima actualizare:

    Victor Hănescu
Victor Hănescu

Tenismenul român Victor Hănescu ocupă locul 36 în ierarhia ATP, cu un loc mai sus faţă de săptămâna precedentă, în timp ce lider continuă să fie elveţianul Roger Federer, conform topului publicat, luni, de site-ul oficial al forului internaţional.

În top 10 mondial, Andy Roddick a urcat pe 6, în timp ce Davidenko a coborât pe şapte, iar Verdasco a urcat pe 8, în timp ce Jo Wilfried Tsonga a coborât un loc şi se află pe poziţia a 9-a.

În clasamentul de dublu, Horia Tecău a urcat două locuri, până pe 51, el fiind singurul român din această ierarhie.

În această săptămână are loc turneul de la Valencia, dotat cu premii în valoare de 2.019.000 de euro. Pe tabloul principal al acestei competiţii este prezent şi Victor Hănescu, el urmând să debuteze în faţa sârbului Janko Tisparevic.

La dublu, perechea Victor Hănescu/Horia Tecău va întâlni primul tur cuplul polonez Mariusz Fyrstenberg/Marcin Matkowski, cap de serie numărul 1.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net